VIDEO Spania: Extremă dreapta pentru prima dată într-un guvern regional
Primul executiv regional din Spania în care va guverna extremă dreapta, alături de conservatori, a obţinut luni undă verde de la parlamentul regional din Castilia-şi-Leon (centru), un eveniment fără precedent în mai bine de patru decenii de la revenirea democraţiei în ţară, notează AFP, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Alfonso Fernandez Manueco, din Partidul Popular (PP, dreapta), va guverna în coaliţie cu partidul de extremă dreapta Vox această regiune rurală cu 2,4 milioane de locuitori situată la nord de Madrid şi bastion al dreptei de 35 de ani.
Vox va avea trei "ministere" regionale şi va prelua, de asemenea, preşedinţia parlamentului regional.
O premieră pentru acest partid care, până în prezent, cel mult a susţinut parlamentar executive regionale.
În februarie, în urma alegerilor anticipate din Castilia-şi-Leon care au văzut victoria PP, Vox a câştigat 13 locuri din 81, în timp ce deţinuse doar unul. Fapt ce a permis ca împreună cu conservatorii să formeze majoritatea absolută.
"Acest guvern de coaliţie este o posibilă alternativă pentru întreaga Spanie", le-a declarat jurnaliştilor liderul Vox, Santiago Abascal, care nu îşi ascunde ambiţia de a repeta operaţiunea în alte regiuni ale ţării, chiar şi la nivel naţional la următoarele alegeri generale care va avea loc în mai puţin de doi ani.
Într-o ţară descentralizată unde comunităţile autonome dispun de largi prerogative, Vox, un partid ultra-naţionalist şi anti-imigraţie pe care adversarii săi îl acuză că este nostalgic al dictaturii lui Franco (1939-1975), ar putea face din această regiune un laborator de idei.
"Nu ascundem îngrijorarea guvernului cu privire la faptul că extremă dreapta are responsabilităţi în guvernul" din Castilia-şi-Leon, a reacţionat la postul Antena 3 purtătoarea de cuvânt a guvernului central de stânga, Isabel Rodríguez, criticând faptul că "dreapta spaniolă se îmbrăţişează cu extremă dreapta".
Vox a fost fondat în 2014 şi rezultatele sale electorale au fost marginale până la intrarea sa în forţă la sfârşitul anului 2018 în parlamentul Andaluziei (sud), bastion al stângii şi cea mai populată regiune a Spaniei.
Pe plan naţional, Vox a devenit, după alegerile legislative din 2019, a treia forţă a Spaniei şi dispune de 52 de parlamentari din totalul celor 350 de deputaţi ai parlamentului spaniol.
Sondajele arată că ar putea progresa la următoarele alegeri generale, chiar să se apropie de majoritatea absolută împreună cu PP, mai scrie France Presse. Integral pe www.agerpres.ro