Virgil Popescu: Economia, chiar şi în pandemie, merge înainte

Economia merge înainte, chiar şi în pandemie, datorită miilor de antreprenori care se luptă zi de zi să le meargă afacerile, a declarat marţi, la Topul Naţional al Firmelor 2020, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, informeazã AGERPRES.
"Economia chiar şi în pandemie merge înainte. Mergem înainte pentru că asta trebuie să facem, asta trebuie să urmărim, ca economia să meargă înainte. Este adevărat, nu sunt condiţii uşoare, este adevărat, este plină criză sanitară, dar datorită celor pe care îi premiaţi dumneavoastră, altora şi altora, şi miilor şi miilor care sunt în spate, de antreprenori care se luptă zi de zi să le meargă afacerile, economia nu stă. Am avut un lockdown, nu a fost bine în acel lockdown pe care l-am avut la începutul acestei pandemii (...). eu cred că economia îşi revine uşor, uşor. Şi veştile cu privire la vaccinul împotriva acestei boli sunt îmbucurătoare, iar eu cred că ne vom reveni", a spus Popescu.
El a reiterat că mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate şi stabilitate pentru a-şi putea face planuri de afaceri şi a avansa, dar şi de infuzie de capital.
"Aţi văzut mesajul prim ministrului, aţi văzut mesajul ministrului Finanţelor. Nu vom creşte taxe. Asta înseamnă predictibilitate, asta înseamnă stabilitate legislativă. Eu de ani de zile, de când sunt în Parlament, afirm acest lucru: România şi mediul de afaceri au nevoie de predictibilitate şi stabilitate. Aşa, companiile, într-un mediu stabil şi predictibil, îşi pot face bugete, îşi pot face planuri de afaceri şi pot să avanseze. Eu cred că acesta este principalul lucru: predictibilitate şi stabilitate legislativă. Şi, evident, infuzie de capital, ajutor în momente cheie, cum este în acest moment, un ajutor pentru companiile care au nevoie şi au suferit de pe urma Covid. Şi acest ajutor a venit atât prin acel şomaj tehnic, prin care forţa de muncă a fost protejată, atât din punct de vedere sanitar, cât şi din punct de vedere financiar, şi companiile indirect protejate, pentru că forţa de muncă a fost disponibilă în momentul în care activitatea a început. Şi evident prin infuzia de capital: IMM Invest, schema pentru întreprinderi mari şi aceste microgranturi, granturi de capital şi granturi de investiţii pe care le-am pornit pentru mediul de afaceri românesc", a explicat ministrul Economiei.
Acesta a menţionat că industria cea mai lovită a fost cea a ospitalităţii, dar s-a declarat optimist că din primăvara viitoare, odată cu apariţia vaccinului anti-Covid, vom avea o viaţă normală.
"Cea mai lovită industrie rămâne industria HoReCA, industria turismului. Gândiţi-vă că acolo este un lucru subiectiv. Eu, dumneavoastră, oamenii, românii, când vor să se ducă în concediu vor să se simtă în siguranţă. Încă nu se pot simţi în siguranţă. Asta este o realitate şi atunci evident că industria hotelieră, industria ospitalităţii suferă şi evident că noi trebuie să susţinem această industrie. Şi aţi văzut săptămâna trecută în Guvern un memorandum cu o schemă de ajutor direct ţintită către industria hotelieră, industria HoReCa, industria ospitalităţii, prin care ajutăm cu 20% din diferenţa dintre pierderea cifrei de afaceri pe anul acesta faţă de anul trecut. Asta înseamnă infuzie directă, să-i ajutăm pe aceşti oameni, pe aceşti antreprenori, pe salariaţii lor din industria HoReCa să treacă acest an, pentru că eu sunt optimist şi eu cred că, odată cu apariţia vaccinului, la anul, vom avea o viaţă normală, cel puţin din primăvară încolo", a mai spus ministrul.
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat marţi cea de-a XXVII-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor. Conform acestuia, la nivel naţional, pe primele 10 locuri se clasează 12.711 companii - operatori economici din diferite sectoare de activitate, precum: industrie, servicii, comerţ, turism, cercetare-dezvoltare şi high-tech, agricultură, silvicultură şi pescuit şi construcţii. Cele 12.711 companii, cu o valoare totală a cifrei de afaceri de 189,31 miliarde de euro şi un profit din exploatare de 15,8 miliarde de euro, aveau, la sfârşitul lui 2019, un număr de peste 1,3 milioane de angajaţi.
Sursa: www.agerpres.ro