Vladimir Putin i-a acordat cetățenia rusă actorului american Steven Seagal

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un ordin prin care îi acordă cetățenia rusă actorului american Steven Seagal, a anunțat Kremlinul într-un comunicat postat joi pe site-ul său, relatează Reuters, preluat de AGERPRES.
În decret se menționează 'Seagal Steven Frederic, născut la 10 aprilie 1952 în SUA, este naturalizat în Rusia', relatează sputniknews.com.
Invitat în decembrie 2015 la o demonstrație de arte marțiale, Seagal a spus că are rădăcini rusești și că iubește această țară.
În ianuarie 2016 Steven Seagal a primit și cetățenia sârbă, după ce a deschis o școală de Aikido la Belgrad și a avut mai multe întâlniri cu președintele Tomislav Nikolic și prim-ministrul Aleksandar Vucic.
După anunțul Kremlinului, un internaut a glumit pe Twitter că 'acum că Steven Seagal este cetățean rus, poate că președintele Trump va merge până la capăt în fuziunea cu Putin și îl face pe Seagal ambasador al SUA la Moscova'.
În 2013 a primit cetățenia rusă actorul francez Gerard Depardieu.