Tort Tiramisu cu alune de padure

INGREDIENTE

1 pachet piscoturi
125 g alune de padure macinate
1 cutie mascarpone
250 ml frisca
5 linguri zahar pudra
1 zahar vanilat
3 galbenusuri
250 ml cafea ness (neindulcit)
2 fiole esenta de rom
ornat: 100 g alune de padure macinate si jeleuri colorate

MOD DE PREPARARE

Crema: frecam galbenusurile cu zaharul pudra pana cand devine o crema pufoasa, deschisa la culoare, apoi adaugam treptat esenta de rom, zaharul vanilat sau o esenta de vanilie, crema mascarpone, frisca batuta tare si in final alunele de padure macinate (nu foarte marunt).
Pregatim o tava rotunda cu margine detasabila in care vom aseza primul strat de piscoturi inmuiate in cafea ness neindulcit, apoi jumatate din crema, inca un strat de piscoturi inmuiate in cafea si in final crema ramasa. Lasam tortul la rece peste noapte sau minim 8 ore.
Scoatem marginea tavii si imbracam tortul in alune de padure macinate si presaram deasupra jeleuri colorate.