Stresul zilnic, reducerea orelor de somn, alimentaţia necorespunzătoare, precum şi anumite afecţiuni medicale contribuie la apariţia surmenajului şi deterioararea memoriei.
Fitoterapeuţii vă recomandă câteva metode simple pentru a avea o memorie de fier, fără a apela la medicamente stimulatoare.
Planta cu cele mai recunoscute beneficii în privinţa memoriei este salvia. O cură îndelungată cu ceai de salvie ne ajută să ţinem minte mult mai uşor informaţiile. ”Frunzele verzi de salvie se taie mărunt şi se pisează puţin. Două linguri salvie se infuzează o oră în 500 ml de apă şi se beau câte 50 ml de trei ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă şi seara cu 30 de minute înainte de culcare”, recomandă fitoterapeutul Elena Josan.
O altă variantă cu salvie, folosită în cazul dereglărilor funcţionării sistemului nervos, presupune macerarea plantei. Astfel, reţeta recomandată de fitoterapeutul vasluian presupune 100 de grame de frunze de salvie uscată, macerată timp de zece zile într-un litru de vin, într-un loc cald, preparatul agitându-se periodic. Produsul obţinut se strecoară şi se bea câte 30 ml, de trei ori pe zi, la 30 de minute după masă.
Un remediu care contribuie la îmbunătăţirea memoriei, reducând stările de oboseală şi surmenaj este ceaiul de păducel. Fitoterapeuţii recomandă curele de cei de păducel în perioada examenelor sau când suntem suprasolicitaţi intelectual. Pentru a avea efecte, se recomandă a se consuma câte o cană cu ceai seara, timp de o lună înainteaintea examenelor. În perioada de vârf, se mai poate consuma în plus încă o cana cu ceai de paducel sau decoct dimineaţa. Infuzia se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, care se păstrează timp de 15 minute la temperatura camerei, apoi se strecoară.
Un alt tratament naturist eficient în cazul memoriei se realizează pe bază de ceapă. Reţeta recomandată de fitoterapeutul Elena Josan este uşor de preparat acasă.
”400 de grame de ceapă şi 100 de grame de kalanchoe (planta ce poate fi achiziţionată din magazinele cu profil naturist n.r.) se trec de două ori prin maşina de tocat şi se amestecă într-un borcan cu 400 grame de miere de albine. Borcanul acoperit cu tifon şi inchis cu un capac se păstrează la frigider. Se consumă câte o lingură cu 30 de minute înainte de masă, până se termină cantitatea. După o pauză de zece zile, cura se repetă”, explică Elena Josan.
Tot pentru îmbunătăţirea memoriei, fitoterapeuţii recomandă ca în loc de gumă de mestecat să se folosească zilnic rizomi de obligeană, plantă cunoscută şi sub denumirea de terstia mirositoare. Recoltarea rizomilor se face primăvara devreme (martie-aprilie) sau toamna târziu (octombrie-noiembrie). După recoltarea din sol se spală cu apă rece, se curăţă de coajă, se taie în bucăţi de 5-8 cm şi se usucă în locuri calduroase. Materialul uscat are un miros aromat de mandarine, iar păstrarea rizomilor uscaţi se face în saci de pânză.
Un alt remediu naturist recomandat pentru îmbunătăţirea memoriei în perioada examenelor este tinctura de anghinare. 25 de picaturi într-o cană cu ceai de orice tip se soldează cu mărirea capacităţii de concentrare, combaterea oboselii mentale, revigorarea simţurilor şi a memoriei, spun fitoterapeuţii.