In ultimul timp, tratamentele de sinteza sunt concurate de asa-numitele "suplimente alimentare" sau "nutrienti". Niste extracte de plante, fructe, vitamine si minerale, care pe langa tinerete eterna, promit si vindecarea celor mai rezistente boli. Pe langa efectele, adeseori remarcabile, pe care le au, ele prezinta insa si riscuri de care e bine sa tinem seama atunci cand le folosim
Bioflavonoidele
Sunt prezente in numeroase alimente de origine vegetala, mai ales in coaja fructelor si a legumelor.
Efecte. Flavonoidele au o actiune antioxidanta foarte puternica, de unde si utilitatea lor in terapiile anti-imbatranire. Un studiu a pus in evidenta faptul ca barbatii care isi asigurasera un aport substantial de flavonoide, consumand alimente vegetale, au avut un risc mai redus de infarct, pe cand cei a caror alimentatie le oferise o doza zilnica mai modesta, fusesera confruntati cu un risc apreciabil de accident vascular cerebral.
Atentie! Deocamdata nu s-a stabilit cu certitudine daca administrarea de flavonoide izolate pe o perioada scurta de timp are efecte pozitive asupra omului. Din cauza numeroaselor neclaritati (dozajul, eventualele efecte secundare), ar fi de preferat sa renuntam la suplimentele cu denumirea generala de "bioflavonoide", fara alte precizari si detalii.
Sugestii. Flavonoidele sunt componente importante ale organismelor vegetale, care nu au voie sa lipseasca din alimentatia noastra. Varietatea se realizeaza printr-un meniu bogat in fructe si legume de culori diferite. Cand sunt de sezon, fructele si legumele au o pondere mai insemnata de substante secundare, datorita procesului mai indelungat de coacere. In principiu, va recomandam trei pumni de legume si doi pumni de fructe pe zi (alternativ, si cate un pahar de suc la fiecare portie). Spalati-le bine si, pe cat posibil, nu le curatati de coaja.
Borsul
A aparut ca o varianta a unei vechi bauturi rusesti, cvasul. E un aliment traditional si in Romania, o bautura galbuie, usor tulbure, practic fara alcool si dioxid de carbon. Se prepara din tarate de grau, prin fermentare lactica. Borsul poate fi baut si nediluat, insa are un gust foarte acru, iar unele persoane nu-i suporta mirosul. Pentru a-i rafina si imbunatati gustul, poate fi amestecat cu suc de mere, sirop de sfecla de zahar sau zer.
Efecte. Borsul este una din bauturile tipice incluse in alimentatia sanatoasa. Unii spera sa-si conserve cu ajutorul lui tineretea. Intr-adevar, el contine o serie de minerale, totusi nu in cantitati atat de mari, incat sa poata aduce o contributie absoluta, la aprovizionarea cu minerale a organismului sau la mentinerea densitatii minerale a oaselor noastre. Dar acidul lactic, rezultat din fermentatie, stimuleaza digestia. Nu este exclus ca, la fel ca in cazul verzei murate, in cursul procesului de fermentatie sa ia nastere si alte substante, care sa exercite o influenta benefica asupra sanatatii.
Atentie! Siropul si alte adaosuri pot spori considerabil valoarea calorica a borsului. Nu pierdeti din vedere acest amanunt! Borsul "normal" nu are mai mult de 7,7 kilocalorii la 100 mililitri, procentele de grasime si carbohidrati fiind neglijabile.
Sugestii. Borsul combinat cu zer are un continut sporit de minerale, insa si aici va trebui sa fiti atenti la restul ingredientelor. Cumparati bors obisnuit si imbunatatiti-i dvs. gustul, dupa dorinta si inspiratie.
Laptisorul de matca
Este hrana permanenta a reginei stupului, pe toata durata vietii ei, ce se poate intinde pana la cinci ani. El se formeaza ca o secretie a glandelor din capul albinelor lucratoare si contine toti nutrientii importanti de care matca are nevoie pentru a se dezvolta, ca de pilda enzime si hormoni. Laptisorul de matca trece drept un simbol al vitalitatii, vigorii si productivitatii. Laptisorul de matca pur este un produs foarte scump. Se gaseste in comert, in fiole buvabile sau capsule, fie in stare pura, fie in combinatie cu miere, polen, ginseng, sunatoare, lecitina, Q10 si vitamine.
Efecte. Remarcabil este mai ales continutul de vitamine din grupul B, care fortifica sistemul nervos si confera frumusete pielii si parului.
Atentie! Nu exista cercetari stiintifice care sa ateste efectele pozitive ale administrarii laptisorului de matca pe termen lung. Relatarile despre ameliorarea starii generale de sanatate sunt individuale, iar nu rezultatul unor studii recunoscute oficial. Cine se simte bolnav ar trebui sa caute mai intai cauza neplacerilor sale, consultand un medic.
Sugestii. Daca doriti sa incercati laptisorul de matca, nu-l cumparati inainte de a va interesa de provenienta produsului si a intreba daca a fost controlat din punct de vedere al continutului sau de substante nocive (reziduale). Caci produsele apicole din tarile est-europene si asiatice sunt contaminate frecvent cu reziduuri de medicamente sau pesticide.
Ginkgo
E un remediu traditional contra tulburarilor circulatiei locale, preparat pe baza unui extract din frunzele arborelui Ginkgo (Ginkgo biloba), originar din China. Se poate cumpara din orice farmacie, fara reteta. Totodata, extracte de Ginkgo sunt introduse ca ingrediente in alimente cum ar fi iaurtul sau bauturile racoritoare si energizante, cu promisiunea ca ar oferi vitalitate, relaxare, o stare de bine si pastrarea tineretii. In produsele farmaceutice, extractul este dozat cu exactitate, ceea ce nu se poate spune despre alimentele din comert.
Efecte. Preparatele cu Ginkgo sunt propuse ca remediu traditional, in dozaje de 120-240 miligrame pe zi, pentru tratarea tulburarilor de memorie si concentrare. Activarea circulatiei locale constituie un subiect de controversa. Studiile privind eficienta memoriei si prevenirea dementei au ajuns la concluzii contradictorii si nu s-au obtinut rezultate in cazurile de tinitus (zgomote in urechi). Actiunea antioxidanta a suplimentelor cu Ginkgo n-a fost definitiv clarificata. Lipsesc cu desavarsire dovezile care sa ateste o influenta pozitiva asupra sanatatii a extractului de Ginkgo folosit ca ingredient in alimente.
Atentie! Sunt posibile reactii secundare ca: greata, varsaturi, crampe abdominale si/sau diaree. Se pot manifesta si reactii alergice, respectiv hipersensibilitate. Extractele de Ginkgo contin o substanta ce impiedica coagularea sangelui. De aceea, Ginkgo n-ar trebui administrat concomitent cu medicamentele ce au actiune similara si se recomanda ca pacientii sa renunte la el cu cel putin 36 de ore inainte de o operatie. La diabetici, Ginkgo poate provoca efecte asemanatoare rezistentei la insulina. Ei n-ar trebui sa il foloseasca decat sub control medical.
Sugestii. Cine doreste sa ia un produs farmaceutic cu Ginkgo ar face bine sa poarte in prealabil o discutie serioasa cu un medic si un farmacist. Foarte putine preparate si-au demonstrat eficacitatea in cadrul unor studii clinice.
Ginseng
Numit in China si "radacina vietii", e intrebuintat de peste 5000 de ani in Extremul Orient, unde trece drept un panaceu. Ca o alternativa (mai ieftina) se foloseste si ginsengul siberian (radacina din taiga, Eleutherococcus). Este un remediu vegetal cu rol tonifiant. Se comercializeaza sub forma de capsule ori comprimate, singur sau impreuna cu laptisor de matca ori vitamine. Din ce in ce mai mult, el isi gaseste intrebuintarea si in unele alimente, ca de pilda bauturile energizante.
Efecte. Farmacologia include Ginsengul in categoria fitonutrientilor adaptogeni. Se afirma ca aceste substante ar imbunatati capacitatea de adaptare a organismului la stimulii perturbatori interni si externi. Cele cateva studii stiintifice pun insa in evidenta doar o crestere a randamentului fizic si mental, constatat in special la persoanele mai in varsta. In ce priveste intarirea sistemului imunitar, rezultatele sunt contradictorii. Indicatiile de administrare din prospecte mentioneaza efectul de tonifiere si revigorare in starile de oboseala si epuizare, ca si in diminuarea randamentului si a capacitatii de concentrare.
Atentie! Efecte secundare cunoscute: diaree, reactii cutanate, hipertensiune arteriala, modificari hormonale (similare actiunii estrogenului) si psihice. Pacientii cu diabet zaharat sunt sfatuiti sa nu ia Ginseng, decat dupa ce si-au consultat medicul. Intrucat acest tonic interactioneaza, chiar la un interval de cateva zile, cu alte medicamente (de exemplu, cu anticoagulantele), cei aflati sub un tratament de durata ar trebui sa-si informeze medicul si farmacistul despre cura cu Ginseng. Administrarea suplimentului va fi oprita cu minimum o saptamana inaintea unei operatii. El poate fi luat maximum trei luni, dupa care se va face o pauza de cel putin o luna.
Sugestii. Suplimentele cu Ginseng se pot cumpara fara prescriptie medicala. Neaparat cititi cu atentie prospectul. Deoarece uneori se comercializeaza si falsuri, procurati-va produsul numai dintr-o sursa demna de incredere. Spre deosebire de medicamente, aici nu exista indicatii referitoare la tipul (si implicit eficienta) extractului. In general, aceasta inseamna: bani multi pentru un rezultat zero.
Preparate cu usturoi
Preparatele cu usturoi, cu sau fara adaosuri suplimentare, se prezinta in special sub forma de capsule cu extracte uleioase si pulbere uscata sau ca drajeuri fabricate din pulbere uscata. Cantitatea de usturoi continuta in ele difera mult de la un preparat la altul. De regula, dozele zilnice recomandate corespund cu consumul a 1-6 grame de usturoi pe zi.
Efecte. Usturoiul proaspat are actiune dezinfectanta, ajuta digestia, fluidizeaza sangele, scade nivelul trigliceridelor si al colesterolului si poate preveni aparitia tumorilor maligne. In schimb, pentru preparatele sintetice cu usturoi, nu s-au inregistrat decat mici reduceri ale trigliceridelor (maximum 5%).
Atentie! Nu se recomanda preparatele cu usturoi persoanelor cu dereglari de hemostaza si tendinta spre hemoragii. Efecte secundare posibile: scaderi bruste ale tensiunii arteriale, un miros neplacut al respiratiei si al pielii, reactii de hipersensibilitate. Preparatele cu usturoi pot amplifica actiunea anumitor medicamente (hipotensive, anticoagulante), astfel incat administrarea lor trebuie intrerupta cu minimum sapte zile inaintea unei operatii.
Sugestii. E mai bine sa apelam la usturoiul proaspat. Nu toate substantele active din usturoiul proaspat se regasesc in suplimentele cu usturoi, iar prezenta lor depinde de procedeul de fabricatie folosit.