Foarte multe persoane au asistat măcar o dată la o scenă în care cineva a leșinat, iar cel mai grav este că, de cele mai multe ori, cei din jur nu știu cum să reacționeze în astfel de cazuri.
Când o persoană leșină, intră brusc în imposibilitatea de a răspunde la stimuli exteriori și pare că a adormit. De obicei, acest scenariu nu se desfășoară pe o perioadă mai mare de câteva secunde. Este esențial să cunoști măsurile minime de prim-ajutor, pentru a acționa înainte de sosirea echipajului de urgență – care, uneori, poate ajunge prea târziu.
Cauzele pierderii conștienței
Înainte de a afla cum poți acorda primul ajutor, trebuie să știi care sunt cauzele care provoacă leșinul. Această reacție poate să apară ca urmare a unei boli sau a unor complicații cauzate de consumul de droguri ori în caz de abuz de alcool. Dar, cel mai des, oamenii își pierd conștiența din cauza căldurii excesive sau a aglomerației, iar la femeile însărcinate leșinul este un simptom des întâlnit.
Alte cauze:
• pierderi masive de sânge;
• lovituri puternice la cap;
• scăderea nivelului de zahăr din sânge;
• tensiunea arterială;
• deshidratarea;
• probleme cu ritmul inimii;
• sincope neurologice (pierderea conștienței cauzate de un accident vascular cerebral sau de un atac ischemic tranzitor).
Bine de știut
Cel mai des, leșinul este declanșat de o sincopă vaso-vagală, adică dilatarea bruscă a venelor de la picioare, care face ca mare parte din sângele din cap să cadă în membrele inferioare. Aceasta poate fi cauzată de o durere puternică, de recoltarea unei cantități prea mari de sânge, de vederea unei imagini înfricoșătoare sau de primirea unei vești rele. Testul mesei înclinate va confirma dacă este sau nu vorba de o sincopă vaso-vagală.
Cum se dă primul ajutor
Dacă o persoană leșină și în preajmă nu este niciun cadru medical sau altcineva avizat să acorde primul ajutor, trebuie să acționezi imediat.
· În primul rând, verifică dacă persoana în cauză mai respiră, iar dacă răspunsul este negativ, sună de urgență la 112. Dacă aceasta respiră, ajut-o să se întindă pe spate, fără a se lovi. În cazul unor stări de vomă, întinde-o pe o parte.
· Măsoară ritmul cardiac prin palparea pulsului, apăsând ferm cu arătătorul și degetul mijlociu pe încheietura mâinii, exact la baza degetului mare, între planul osos și tendon. Cronometrează timp de 1 minut. Frecvența trebuie să fie de 60 până la 100 de bătăi pe minut.
· Dacă este întinsă pe spate, ridică-i picioarele cel puțin 30 de centimetri de la sol, pentru a restabili fluxul de sânge la creier.
· Deschide-i nasturii de la cămașă, desfă-i cureaua, dezleagă orice are agățat la gât (eșarfă, cravată, papion etc) și scapă de hainele strâmte. În cazul în care persoana nu-și revine într-un minut, sună la 112.
· Pune-i sub nas o dischetă îmbibată în alcool, oţet sau parfum puternic, ori stropeşte-o uşor cu apă pe faţă.
Bine de știut!
Nu este indicat să pălmuiești persoana aflată în stare de leşin. Este de ajuns să o ciupești ușor de obraji.
· Verifică din nou dacă persoana respiră, tușește sau se mișcă. Acestea sunt semne pozitive de recăpătare a conștienței. Dacă aceste semne lipsesc, trebuie efectuată resuscitarea cardiopulmonară până la sosirea personalului de urgență.
Info!
Pentru a minimiza potențialele leziuni, numai cei instruiți ar trebui să efectueze operațiunile de resuscitare pulmonară.
· În cazul în care persoana a leșinat din cauza unei căderi de glicemie, după ce își revine, dă-i să mănânce ceva dulce sau un pahar cu suc natural de fructe.
Atenție
Nu da nimic de băut unei persoane leșinate. Nu doar că aceasta nu poate înghiți în starea de inconștiență, dar organismul nu folosește digestia pentru a-și reveni
· Dacă victima a leșinat ca urmare a unei lovituri, îngrijește leziunile și controlează sângerarea prin presarea rănii, dacă situația o impune.
· Indiferent de motivele leșinului, stai cu persoana respectivă până când își revine sau până la sosirea echipajului de urgență.
Important
Leșinul poate să nu aibă nicio semnificație medicală sau poate fi cauzat de o tulburare gravă. Așadar, tratează pierderea conștienței ca o urgență medical. Dacă ești chiar tu sau un apropiat ție în această postură, investighează-ți starea de sănătate, chiar dacă leșinurile sunt rare și de scurtă durată.