Comitetul Internaţional Olimpic nu grăbeşte luarea unei decizii privind prezenţa Rusiei şi Belarus la JO 2024
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat miercuri că are suficient timp pentru a decide dacă sportivii din Rusia şi Belarus pot participa la Jocurile Olimpice din Paris de anul viitor, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
După invadarea Ucrainei, CIO a recomandat, în februarie 2022, excluderea Rusiei şi a aliatului său Belarus din competiţiile internaţionale, dar la începutul acestui an a permis revenirea sportivilor acestor ţări cu statutul de neutri, fără însemnele naţionale şi imn.
Mai multe federaţii internaţionale sportive i-au reprimit pe sportivii ruşi şi belaruşi, cu condiţia să nu susţină războiul şi să nu fie angajaţi de organismele lor naţionale militare sau de securitate.
CIO însă nu a luat încă decizie privind participarea celor două ţări la JO 2024.
''Vreţi un interval de timp şi noi am spus că vom lua o decizie la momentul potrivit'', a declarat Mark Adams, purtătorul de cuvânt al CIO. ''Acesta este lucrul corect de a vedea cum se dezvoltă aceste lucruri. Cred că o decizie trebuie să fie flexibilă, pentru că situaţia este în mişcare. Vom lua o decizie privind Parisul când va fi timpul potrivit şi a rămas suficient timp pentru luarea acestei decizii'', a mai spus Adams.
JO de la Paris se vor desfăşura între 26 iulie - 11 august 2024, iar calificările olimpice au început deja în mai multe sporturi. Sportivii din Rusia şi Belarus pot participa la competiţiile din Asia pentru a obţine calificarea olimpică, în contexul în care nu au accces la majoritatea calificărilor din Europa.
Unele federaţii internaţionale, inclusiv World Athletics, s-au opus revenirii ruşilor şi belaruşilor, sfidând recomandarea CIO.
''Fiecare federaţie va avea o poziţie diferită. Federaţiile sunt independente şi pot lua propriile decizii. Sperăm că vor urma îndrumările noastre. Multe au început să facă asta'', a adăugat Adams, la finele unei reuniuni de două zile a Comitetului Executiv al CIO. Integral pe www.agerpres.ro