Fotbal: Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, convocat la naţionala Spaniei pentru meciurile cu Georgia şi Cipru

Lamine Yamal, un fotbalist în vârstă de 16 ani, extrema echipei FC Barcelona, a fost convocat de selecţionerul naţionalei Spaniei, Luis de la Fuente, pentru meciurile cu Georgia şi Cipru din preliminariile EURO 2024, informează AFP, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Lamine Yamal, care face senzaţie la acest început de sezon cu Barca, a fost dorit de Federaţia marocană de fotbal, tatăl său fiind marocan. El a ales deci să joace pentru Spania. Yamal va avea ocazia să devină cel mai tânăr fotbalist care evoluează pentru La Roja, în partidele cu Georgia şi Cipru, ce vor avea loc pe 8, respectiv 12 septembrie.
"Este genial. E momentul să i se arate încredere", a spus selecţionerul într-o conferinţă de presă.
Pe listă mai sunt Alex Baena (Villarreal) şi Abel Ruiz (Braga), care au revenit la Campionatul European de tineret din această vară.
Veteranul Cesar Azpilicueta (Atletico Madrid) a revenit în compartimentul defensiv, la fel ca Alejandro Balde, de la FC Barcelona, şi doi francezi care au dobândit cetăţenia spaniolă, Robin Le Normand (Real Sociedad) şi Aymeric Laporte (Al-Nassr).
Lotul Spaniei este următorul:
portari: Kepa (Real Madrid), Unai Simon (Athletic Bilbao), David Raya (Brentford)
fundaşi: Aymeric Laporte (Al-Nassr), David Garcia (Osasuna), Robin Le Normand (Real Sociedad), Dani Carvajal (Real Madrid), Cesar Azpilicueta (Atletico Madrid), Pau Torres (Aston Villa), Alejandro Balde (FC Barcelona), Jose Luis Gaya (Valencia)
mijlocaşi: Rodrigo Hernandez (Manchester City), Martin Zubimendi, Mikel Merino (Real Sociedad), Fabian Ruiz (PSG), Gavi (FC Barcelona), Alex Baena (Villarreal)
atacanţi: Alvaro Morata (Atletico Madrid), Joselu (Real Madrid), Marco Asensio (PSG), Nico Williams (Athletic Bilbao), Dani Olmo (RB Leipzig), Lamine Yamal (FC Barcelona), Abel Ruiz (Sporting Braga). Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: Laminé_Yamal / Facebook