Fotbal: Victorii dramatice pentru Atletico Madrid şi Şahtior Doneţk în Liga Campionilor
Atletico Madrid şi Şahtior Doneţk au obţinut victorii cu 3-2, miercuri seara, în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor la fotbal, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Atletico a trecut cu 3-2 de Feyenoord Rotterdam, pe Metropolitano, după ce campioana Olandei a condus cu 1-0 şi 2-1.
Pentru Feyenoord au înscris Mario Hermoso (7, autogol) şi David Hancko (34), dar echipa antrenată de Diego Simeone a revenit de fiecare dată prin Alvaro Morata (12) şi Antoine Griezmann (45+4). Morata a marcat golul victoriei imediat după pauză (47), dar la succes o contribuţie importantă a avut şi portarul sloven Jan Oblak, cu mai multe intervenţii salutare.
Atletico a reuşit prima victorie din grupă, după o remiză cu Lazio în prima etapă.
Şahtior Doneţk a obţinut o victorie senzaţională, 3-2 cu Royal Antwerp, după ce a fost condusă la pauză cu 2-0. Gazdele au marcat prin Arbnor Muja (3) şi Michel-Ange Balikwisha (33), dar campioana Ucrainei a izbutit să întoarcă scorul după pauză, graţie golurilor înscrise de Danilo Sikan (48, 76) şi Iaroslav Rakiţki (71).
Antwerp putea smulge un egal, dar Toby Alderweireld a ratat un penalty în min. 90+7 (şut pe lângă). Integral pe www.agerpres.ro