Tenis: Elveţia şi Spania au debutat cu dreptul la turneul final al Billie Jean King Cup

Echipele feminine de tenis ale Elveţiei şi Spaniei au debutat cu victorii la turneul final al competiţiei Billie Jean King Cup, miercuri, la Glasgow, în timp ce Slovacia a dispus cu 2-1 de Belgia, după eşecul suferit în faţa Australiei, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
În Grupa A, Elveţia, care s-a oprit în semifinalele ediţiei de anul trecut (învinsă de Rusia), a dominat Italia, câştigând toate cele trei partide (3-0).
Jil Teichmann, numărul 35 mondial, s-a impus în duelul cu Elisabetta Cocciaretto (65 WTA), după mai bine de trei ore de joc, cu 6-3, 4-6, 7-6 (5), fiind nevoită să salveze o minge de meci la 2-5 în decisiv. Belinda Bencic (12 WTA) s-a impus în două seturi în meciul cu Jasmine Paolini (59 WTA), 7-5 6-3.
Succesul Elveţiei a fost completat de meciul de dublu, în care Teichmann şi Bencic au trecut de Jasmine Paolini şi Martina Trevisan cu 7-6 (7/5), 6-1.
În Grupa C, Spania a trecut cu 3-0 de Kazahstan, care câştigase contra Marii Britanii în primul său meci. Nuria Parrizas-Diaz a câştigat în trei seturi în faţa Iuliei Putinţeva, cu 6-4, 2-6, 7-6 (7/5), în timp ce Paula Badosa a învins-o pe campioana de la Wimbledon, Elena Rîbakina, cu 6-2, 3-6, 6-4.
Slovacia, învinsă de Australia în primul meci, s-a impus cu 2-1 în faţa Belgiei şi rămâne în cursa pentru calificare. Viktoria Kuzmova şi Anna Karolina Schmiedlova au adus punctele victoriei.
Rezultatul meciului dintre Belgia şi Australia va decide configuraţia finală a grupei.
La turneul final de la Glasgow participă 12 echipe, împărţite în patru grupe, iar câştigătoarele se vor califica în semifinale.
Rezultatele de miercuri:
Grupa A
Elveţia - Italia 3-0
Jil Teichmann (Elveţia) - Elisabetta Cocciaretto (Italia) 6-3, 4-6, 7-6 (7/5)
Belinda Bencic (Elveţia) - Jasmine Paolini (Italia) 7-5, 6-3
Jil Teichmann/Belinda Bencic (Elveţia) - Jasmine Paolini/Martina Trevisan (Italia) 7-6 (7/5), 6-1
Clasament
1. Elveţia 1 victorie (3-0)
2. Italia 1 înfrângere (0-3)
3. Canada 0
Grupa B
Slovacia - Belgia 2-1
Viktoria Kuzmova (Slovacia) - Ysaline Bonaventure (Belgia) 6-2, 7-6 (9/7)
Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) - Maryna Zanevska (Belgia) 5-7, 6-2, 6-3
Elise Mertens/Kirsten Flipkens (Belgia) - Viktoria Kuzmova/Tereza Mihalikova (Slovacia) 6-0 6-3
Clasament
1. Slovacia 1 victorie - 1 înfrângere (3-3)
2. Australia 1 victorie (2-1)
3. Belgia 1 înfrângere (1-2)
Grupa C
Spania - Kazahstan 3-0
Nuria Parrizas-Diaz (Spania) - Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-4, 2-6, 7-6 (7/5)
Paula Badosa (Spania) - Elena Rîbakina (Kazahstan) 6-2, 3-6, 6-4
Paula Badosa/Aliona Bolsova (Spania) - Ana Danilina/Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-4, 6-2
Clasament
1. Spania 1 victorie (3-0)
2. Kazahstan 1 victorie - 1 înfrângere (2-4)
3. Marea Britanie 1 înfrângere (1-2)
Grupa D
SUA - Polonia 2-1
Danielle Collins (SUA) - Magdalena Frech (Polonia) 6-4, 3-6, 7-6 (7/2)
Magda Linette (Polonia) - Madison Keys (SUA) 6-4, 4-6, 6-2
Coco Gauff/Caty McNally (SUA) - Magda Linette/Alicja Rosolska (Polonia) 6-1, 6-2
Clasament
1. SUA 1 victorie (2-1)
2. Polonia 1 înfrângere (1-2)
3. Cehia 0
Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: Billie Jean King Cup ES / Facebook