Volei masculin: Victorie dramatică a României în faţa Elveţiei, în preliminariile Campionatului European din 2023

Naţionala masculină de volei a României a reuşit o victorie dramatică în faţa echipei Elveţiei, cu scorul de 3-2 (25-22, 17-25, 25-19, 18-25, 15-11), miercuri, la Galaţi, într-un meci din Grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2023, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Tricolorii s-au impus după două ore de joc (1 h 59 min) şi mai au un pas până la calificarea la turneul final.
Marian Bala (18 puncte) a fost cel mai bun realizator al echipei antrenate de Sergiu Stancu, dar evoluţii bune au avut şi Rareş Bălean (16), Robert Aciobăniţei (10), Alexandru Raţă (9) sau Robert Călin (9).
De la oaspeţi s-au remarcat Quentin Zeller (19 puncte), Julian Wiesigk (18), Luca Ulrich (16), Mischa von Burg (11) şi Alexander Lengweiler (11).
Meciul a fost arbitrat de cehul Tomas Buchaer şi de ucraineanul Volodimir Paievski.
În clasament, România ocupă primul loc, cu 4 victorii (12 puncte, 14-6 setaveraj), urmată de Elveţia, 4 victorii (12 p, 14-7), Bosnia-Herţegovina, 1 victorie (4 p), Albania, 1 victorie (2 p).
Ultimele meciuri vor avea loc pe 20 august (Albania - România), respectiv 21 august (Elveţia - Bosnia). Tricolorii au nevoie de victorie cu 3-0 sau 3-1 pentru a câştiga grupa.
La turneul final se vor califica cele şapte câştigătoare ale grupelor preliminare, precum şi cele mai bune cinci echipe de pe locurile secunde. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: Federatia Romana de Volei / Facebook