Partidul cancelarului german, Uniunea Creștin- Democrată, a dezvăluit un plan de a construi garduri „în stilul Zidului Berlinului”, la granițele țării, pentru a stopa valul de refugiați Angela Merkel va trebui să facă față unei opoziții majore, chiar în interiorul partidului său, față de politica ușilor deschise, anunțată acum două luni. Parlamentari creștin-democrați au lansat…
Citeste mai departe
Premieră: Presiuni europene asupra Ucrainei
Pentru prima dată de la începutul crizei ucrainene, Angela Merkel și François Hollande vorbesc aceeași limbă cu Putin și pun presiune asupra președintelui Petro Poroșenko să aplice acordul de la Minsk Liderii Germaniei, Franței și Ucrainei se vor întâlni luni, 24 august, la Berlin, într-o nouă încercare de a pune capăt violențelor. Vladimir Putin a…
Citeste mai departe
Criza din Grecia: FMI îi pune piedică lui Merkel la Berlin
Fondul Monetar refuză să se implice într-un ajutor financiar pentru Grecia, dacă datoria țării nu este redusă. Din această cauză, Angela Merkel ar putea avea probleme astăzi, în Bundestag, din partea propriului partid, în care ministrul de Finanțe, Wolfgang Schäuble, adept al „Grexitului”, are o puternică influență. Punerea lui Alexis Tsipras cu botul pe labe…
Citeste mai departe