Poliţiştii din Giurgiu efectuează, joi dimineaţa, nouă percheziţii, în două judeţe, la domiciliile unor persoane bănuite că postau anunţuri false cu măşti medicinale şi comercializau ilegal tutun, anunţă IGPR. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi dimineaţa, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare…
Citeste mai departe
Tornadă Călăraşi: Ce a declarat ministrul Budăi despre cei afectaţi de tornadă
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va iniţia o Hotărâre de Guvern pentru a-i sprijini cu nişte sume de bani pe oamenii din Călăraşi afectaţi de tornada de marţi, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, ministrul de resort, Marius Budăi. "Trebuia să avem o reacţie. Aseară am luat legătura cu Agenţia de Plăţi şi Inspecţia Socială. Cei…
Citeste mai departe
MENCȘ: Cursurile sunt suspendate luni integral în 7 județe și în Capitală; în alte 9 județe – parțial
Cursurile sunt suspendate luni integral în toate unitățile de învățământ preuniversitar din 7 județe și din Capitală, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, iar în alte 9 județe orele se desfășoară parțial, potrivit informațiilor transmise de inspectoratele școlare județene. "În urma deciziilor luate de colegiile prefecturale județene în cursul zilei de duminică, astăzi cursurile sunt suspendate…
Citeste mai departe
Miting unionist, la Chișinău
Câteva mii de oameni au participat, ieri, la „Marea Adunare Națională” de la Chișinău, exprimându-și susținerea pentru unirea Republicii Moldova cu România. Din centrul Chișinăului, unioniștii au plecat pe jos, în „Marșul lui Ștefan cel Mare”, spre București. De la tribuna din piața centrală au vorbit reprezentanți ai mișcării de eliberare națională din 1990, moldoveni…
Citeste mai departe