Tag Archives: cfr calatori

Sindicalişti feroviari au protestat pentru material rulant, statutul personalului feroviar şi reunificarea companiilor feroviare

Aproape 100 de sindicalişti din domeniul feroviar au protestat luni în faţa Ministerului Transporturilor, pe lista revendicărilor aflându-se lipsa materialului rulant, subfinanţarea companiei CFR Călători şi statutul personalului feroviar, dar şi reunificarea celor trei companii feroviare de stat, informeazã AGERPRES. "Azi protestează mecanicii de locomotivă, dar protestează şi mulţi alţi salariaţi ai căii ferate, membri…
Citeste mai departe

Mecanicii de locomotivă şi angajaţii CFR Călători pregătesc proteste masive, timp de patru săptămâni, din septembrie

Mecanicii de locomotivă şi angajaţii CFR Călători se pregătesc de proteste masive, timp de patru săptămâni, începând din 16 septembrie, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei tragice din sectorul feroviar, cauzată de lipsa investiţiilor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Rodrigo Gabriel Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR). Protestele vor fi organizate alături…
Citeste mai departe

Sindicalişti ai CFR Călători protestează pe 17 iulie pentru îndepărtarea directorului general Valentin Dorobanţu

Până la 1.000 de sindicalişti ai CFR Călători vor protesta pe 17 iulie, timp de trei ore, în faţa Ministerului Transporturilor, solicitând în principal îndepărtarea directorului general Valentin Dorobanţu din fruntea companiei, din cauza măsurilor pe care acesta le-a luat, printre acestea numărându-se închirierea celor mai bune locomotive operatorilor privaţi şi desfiinţarea unor trenuri de…
Citeste mai departe

CFR Călători suplimentează cu 8.000 de locuri trenurile de pe cele mai circulate rute, de Paște

CFR Călători informează că, în minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paște, trenurile vor fi suplimentate cu peste 8.000 de locuri față de zilele obișnuite pe rutele cele mai circulate, se arată într-un comunicat al companiei remis, marți, AGERPRES. Cele mai solicitate destinații sunt Brașov, Sibiu, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara. La nivelul întregii…
Citeste mai departe