Tag Archives: dan costescu

Costescu: Ordonanța de separare a CNADNR este elaborată; va fi prezentată pentru aprobare în Guvern în luna august

Textul ordonanței de urgență de separare a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) în două companii separate, de Investiții și de Mentenanță, este deja elaborat, fiind programat pentru prezentarea în Guvern în luna august, afirmă ministrul demisionar al Transporturilor, Dan Costescu, informează AGERPRES. Acesta a precizat că România va putea operaționaliza…
Citeste mai departe

Ministrul Transporturilor: CFR Marfă va returna ajutorul de stat în 2018

CFR Marfă va returna ajutorul de stat în valoare de 380 milioane euro în anul 2018, a declarat, marți, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, într-o conferință de presă, citat de AGERPRES. Potrivit acestuia, obiectivul final pentru "a putea scăpa de spectrul acestui ajutor de stat", care trebuie returnat, este privatizarea companiei, dar nu cu orice preț,…
Citeste mai departe

Dan Costescu despre avionul prezidențial: Ne propunem ca la sfârșitul anului să avem o primă aeronavă cumpărată

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, miercuri, referindu-se la subiectul achiziționării unei aeronave prezidențiale, că "în cazul în care totul merge bine" va exista deja "o primă aeronavă cumpărată" la sfârșitul acestui an, informează AGERPRES. El a afirmat, într-un conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că, probabil, avionul va fi unul folosit și va…
Citeste mai departe