Între furnizorii de telefonie mobilă şi consumatori există un dezechilibru real iar una dintre soluţii ar putea fi majorarea cuantumului amenzilor aplicate companiilor care utilizează clauze abuzive, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Daniel Zamfir. "În urma dezbaterilor a rezultat faptul că trebuie intervenit legislativ pentru că există un dezechilibru…
Citeste mai departe
Darea în plată, versiunea 2.0. Un nou proiect de lege se va adresa doar beneficiarilor programului Prima Casă
Deputatul Daniel Zamfir, inițiatorul legii dării în plată, recent aprobată de Parlament, lucrează la un nou proiect de lege care se referă numai la beneficiarii programului Prima Casă. Aceștia sunt excluși din legea trimisă la promulgare, astfel că inițitiva vine în sprijinul acestora. Potrivit proiectului, și aceștia, în cazul în care nu mai pot plăti ratele, ar putea…
Citeste mai departe