Şefii diplomaţiilor celor trei puteri regionale implicate în războiul din Siria, - Rusia, Turcia şi Iranul -, au exprimat marţi susţinere pentru negocierile dintre părţile implicate în conflictul sirian ce vor începe miercuri la Geneva, transmite DPA, preluat de AGERPRES. "Cerem părţilor să ajungă la un acord", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov…
Citeste mai departe
Preşedinţia franceză: Discuţiile cu şeful diplomaţiei iraniene au fost “pozitive” şi “vor continua”
Discuţiile asupra programului nuclear iranian între ministrul de externe al Iranului şi oficiali francezi în marja summitului G7 "au fost pozitive" şi "vor continua", a anunţat duminică seara Preşedinţia franceză, informează AFP, preluat de AGERPRES. Întrevederea a durat în jur de trei ore, iniţial cu ministrul francez de externe Le Drian, apoi cu preşedintele Franţei,…
Citeste mai departe
Acord istoric asupra programului nuclear din Iran
Iranul şi marile puteri încearcă să încheie astăzi, înainte de expirarea unui nou termen, un acord istoric asupra programului nuclear al Republicii Islamice, la capătul a 16 zile de negocieri intense desfăşurate la Viena, comparate de Teheran cu urcarea pe un munte, comentează AFP. Secretarul de stat american John Kerry şi omologul său iranian, Mohammad…
Citeste mai departe