Livia Stanciu: Strict pe lege, se putea emite o OUG privind suplimentarea secțiilor de vot în străinătate

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a declarat, joi, că, discutând strict pe lege, autoritățile puteau emite o ordonanță de urgență pentru suplimentarea secțiilor de votare în străinătate și a adăugat că este bine să se desfășoare o verificare pe acest subiect.
"Din acest punct de vedere, eu zic că este întotdeauna bine de făcut. Nu neapărat vorbim despre această situație punctuală, dar cu atât mai mult pentru că este o chestiune care, până la urmă, a interesat toată populația acestei țări. Și aici vorbesc ca cetățean", a declarat Livia Stanciu, întrebată, în calitatea sa de fost procuror, dacă ar trebuie să existe o cercetare a organelor în drept referitoare la disfuncționalitățile privind votul din Diaspora, având în vedere că s-a constatat o obstrucționare a procesului de votare.
Întrebată dacă se putea emite o OUG privind suplimentarea Secțiilor de vot în străinătate, președintele ÎCCJ nu a dorit inițial să comenteze, dar la insistențele presei a opinat că "strict pe lege, sigur că se putea da ordonanță de urgență".
"Ca cetățean mi se pare firesc ca pe orice problematică care are impact și interesează populația acestei țări trebuie să se efectueze verificări, cercetări pentru a putea transmite, într-adevăr, un răspuns care să satisfacă interesul pe care populația l-a manifestat față de acest subiect", a mai declarat președintele ÎCCJ.
Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a anunțat joi că se fac cercetări în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale în diaspora, precizând că s-au primit foarte multe sesizări.