Proiect ACASĂ PLUS: Iulia Chiriță s-a înscris pentru dezvoltare în carieră și bani pentru o afacere în România

Anamaria Iacoviță este expert informare și selectare grup țintă în cadrul unui proiect în premieră pentru românii din Diaspora, printre care și românii din Spania. Proiectul se numește „Acasă Plus - Antreprenori pentru Sustenabilitate” și facilitează accesul românilor din străinătate la finanţări nerambursabile de până la 40 000 de Euro, în cadrul Programului StartUp Diaspora.
Recent, Anamaria Iacoviță a fost invitată la Radio Românul din Spania (pe 107,7 FM și www.radioromanul.es) și în cadrul unui interviu, aceasta a prezentat detalii despre proiect și motivele pentru care merită ca românii din Spania să se înscrie în proiect și să obțină finanțare de până la 40 000 de Euro pentru o afacere deschisă în România.
Important: Cine se înscrie în proiect beneficiază de consultanță, are acces gratuit la instruire și poate obține o finanțare europeană de până la 40 000 de Euro pentru orice afacere non-agricolă pe care dorește să o înceapă în România (excepție București și Județul Ilfov). Detalii și înscrieri pe: antreprenoracasa.webnode.ro.
Anamaria Iacoviță a detaliat despre sesiunile de informare din Spania, care au avut până cum un succes neașteptat! Românii au fost receptivi, au venit, au întrebat și s-au documentat. Bineînțeles, urmează și alte evenimente de informare. În luna ianuarie 2018, urmează o sesiune de informare în Valencia, după care vor mai fi două sesiuni de informare în Barcelona, până la sfârșitul lunii.
Anamaria Iacoviță a punctat de unde vin ezitările românilor care se gândesc să se înscrie în proiect. Din ceea ce a relatat aceasta, ezitările românilor referitor la înscrierea în proiect vin din cauza necunoașterii, pentru că nu se știu detalii despre acest proiect, e ceva nou pentru românii din Spania. Și ca orice lucru nou - îi sperie, de aceea, aceasta recomandă românilor din Spania să se informeze, să citească, să întrebe ori de câte ori au neclarități, să ceară informații la datele de contact. „Într-adevăr, nu este ușor să faci un lucru nou, să schimbi ceva din mersul lucrurilor obișnuit și, atunci e normal să fie ezitări! Mai ales că, am avut cazuri (n. red. - de români înscriși în proiect) care au avut deja și experiențe nefericite cu alte proiecte, însă, în acele cazuri, ei nu au fost consiliați și susținuți, așa cum este în cazul acestui proiect”, a mai precizat Anamaria Iacoviță.
Anamaria Iacoviță a explicat despre finanţările nerambursabile de până la 40 000 de Euro care se obțin în cadrul Programului StartUp Diaspora. Prin aceste finanțări nimeni nu are de pierdut, ci de câștigat, deoarece banii se dau în avans, 75% din suma necesară proiectului se dă în avans, iar restul sunei în momentul în care se demonstrează că s-a cheltuit 30% din prima tranșă.
Anamaria Iacoviță, pe lângă informațiile prezentate, a avut alături de ea o româncă ambițioasă din Spania, Iulia Chiriță, aceasta a povestit despre cum s-a înscris în proiect, despre visele ei legate de România și despre felul cum reușește astfel să și le pună în practică.
Iulia Chiriță reprezintă povestea oricărei românce din Spania, care ambițioasă în a reuși tot ce și-a propus, spune DA în fața unei noi oportunități de a se forma profesional și de a-și dezvolta o afacere pe care o vrea în România, nu în Spania.
Din interviul pe care îl prezentăm în continuare, aflăm povestea Iuliei Chiriță, care poate avea povestea de viață foarte asemănătoare cu a ta. Află detalii, în continuare.
Reporter: Cum ai aflat de proiect?
Iulia Chiriță: Eu am aflat de la d-na Anamaria, care a venit la magazinul familiei mele (noi avem un magazin cu specific românesc în Granollers - provincia Barcelona) și ne-a rugat să expună un afiș al proiectului în magazin, pentru ca să poată cunoaște proiectul cât mai mulți români. Vorbind cu dumneaei, am întrebat-o o grămadă de lucruri. Mă mai documentasem și eu în paralel, pentru că au mai fost multe alte proiecte de acest gen, dar acum am aflat foarte multe noutăți, care mie ca studentă mi s-au părut foarte bune.
R.: Și de ce te-ai înscris în proiectul acesta?
I.C.: În primul rând, m-am înscris pentru cursul de formare. Pentru mine, ca noutate (eu care am plecat de foarte mulți ani din țară) nu mai știu exact toate demersurile acolo și asta mi se pare cel mai bun lucru, că suntem ajutați și învățați. După aceea, aș vrea foarte mult ca proiectul meu să fie finanțat și să îmi pot deschide o afacere acasă.
R.: Tu de unde ești?
I.C.: Eu sunt din Ploiești. Și aș vrea să îmi deschid o afacere acasă, în Ploiești, să mai dezvoltăm puțin orașul.
R.: Îți mulțumim Iulia! Îți mulțumim Anamaria și vă dorim Sărbători frumoase!
Anamaria Iacoviță: Noi vă mulțumim și îi încurajăm pe cei care încă nu s-au înscris și își doresc, să o facă și după Anul Nou! Sărbători fericite!
Ascultă interviul în întregime AICI.
De când s-a lansat proiectul „Acasă Plus - Antreprenori pentru Sustenabilitate” au avut loc mai multe sesiuni de informare pentru cei care doresc să se înscrie în proiect. Participă și tu la următoarele evenimente de informare, care vor avea loc în Valencia, vineri 12 Ianuarie 2018, în Barcelona, sâmbătă 20 Ianuarie 2018 și sâmbătă 27 Ianuarie 2018, iar în Ciudad Real vor avea loc pe 17 Februarie 2018 și pe 24 Februarie 2018.
Cere detalii pe pagina de Facebook a proiectului. Locațiile evenimentelor vor fi anunțate pe pagina de Facebook: Antreprenor Acasă.
Înscrie-te acum în proiect și beneficiază de consultanță și finanțare europeană pentru orice afacere non-agricolă pe care dorești să o începi în România.
Detalii și înscrieri pe: antreprenoracasa.webnode.ro.
Fiecare candidat înscris are acces gratuit la instruire și poate primi un ajutor de minimis în valoare de până la 40.000 Euro pe un plan de afaceri în România (excepție București și Județul Ilfov).
Informații Diaspora:
Madrid: UMR tel: 0034-642000027 e-mail: umrspania@gmail.com
Barcelona: GCM tel: 0034-642420300 e-mail: anaiacovita@gmail.com
Ciudad Real: UMR tel: 0034-697573637 e-mail: corinamatei@hotmail.com
Móstoles: UMR tel: 0034-670555865 e-mail: adelinnep@yahoo.fr
Proiectul „Acasă Plus - Antreprenori pentru Sustenabilitate” este în derulare, având ca obiectiv dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul românilor din străinătate, interesați de înființarea unor afaceri pe teritoriul României. SC Global Commercium Development SRL (România) în parteneriat cu Asociația „Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor Europroject” (România), Metodo Estudios Consultores (Spania) și Uniunea Muncitorilor Români (Spania) sunt parteneri în acest proiect.
Proiectul este co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.