SALBAC – drumul liderului în categoria salamurilor crud-uscate

În 2014, conform măsurătorilor de retail audit, AGRICOLA devenise lider în categoria salamurilor crud-uscate produse la SALBAC. Cum să vinzi produse mai scumpe, de calitate, în vremuri mai grele? N-a fost o întâmplare, ci rezultatul unei strategii și a muncii în echipă. Strategia actuală de lucru în AGRICOLA a fost lansată de președintele Grupului în 2010, moment în care fiecare linie de business şi-a format propria echipă.
La SALBAC, o jumătate a echipei a fost formată din fosta companie Conagra (preparate fiert – afumate), iar cealaltă jumătate din fosta echipă Salbac Dry Salami (crud-uscate). Cele două companii făceau parte din același grup, însă cultura lor, procesul de fabricare erau diferite. Mai mult, modul de vânzarea și poziționare a celor două categorii de produse erau total diferite, iar toate aceste realități au generat şi soluţiile de dezvoltare a companiei.
Primul lucru important a fost armonizarea echipelor de lucru, apoi evaluarea bazelor tehnice ale celor două fabrici și consolidarea cotelor de piață ale celor două categorii de produse – obiective ale perioadei 2010 – 2012.
Începând cu 2012, SALBAC a schimbat strategia și a ales dezvoltarea categoriei produselor crud-uscate. Asta se întâmpla odată cu instalarea efectelor crizei, deci a fost necesară găsirea soluțiilor de supraviețuire și de dezvoltare. Cu acordul Consiliul de Administrație al grupului, SALBAC a făcut primul pas pentru dezvoltarea categoriei crud-uscatelor: construcția a patru tunele de producție, pentru că cele de primă fază erau insuficiente. În fiecare an compania a reușit să-și crească cota de piață, iar în 2013 a ajuns în poziția de lider de piață pe segmentul Salamului de Sibiu. În toată această perioadă, firma a reușit să construiască echipa, calitatea, tehnologii și obiceiuri de consum.
Începând cu 2014, SALBAC a devenit liderul pieței în categoria de crud-uscate. În acest moment, producătorul din Bacău își consolidează poziția de lider de piață în categoria produselor crud-uscate, cu o cotă de piață valorică de 20% și 15% în volum. Nu a fost deloc ușor, pentru că această categorie este adresată unui consumator medium și premium.
Categoria produselor crud-uscate era considerată în 2010 o nişă, dar rezultatele demonstrează că prinde teren pe zi ce trece. În toți acești ani, SALBAC a întâmpinat situații când a plătit penalități din cauza neonorării contractelor și, cu toate acestea, nu a forțat în niciun fel timpul de maturare a produselor pentru a putea onora comenzile. Producătorul a respectat întotdeauna procesul de producție și nu a făcut rabat de la calitate, iar ca urmare a creșterii cererii a apărut ideea extinderii capacității de producție. Astfel, în vara anului 2015, a demarat proiectul de extindere a producției de crud-uscate în valoare de 5 milioane de euro, capacitate care a fost inaugurată în septembrie 2016. În prezent, SALBAC nu este doar lider de ca­litate, ci şi lider de capacitate în domeniu, adică în poziția în care oferă volume de calitate substanţiale pieţii din România, şi este pregătită şi pentru livrări substanţiale pe pieţele externe. Capacitatea de producție a crescut cu 960 de tone pe an, cu posibilitatea de a ajunge chiar la 1.200 de tone.
Crud-uscatele reprezintă 70% din cifra de afaceri a companiei SALBAC, iar restul de 30% aparține produselor fierte și prospăturilor care sunt destinate în special pieţei tradiţionale de retail. Pentru categoria produselor fierte firma dispune de o echipă de vânzări dedicată pieţei tradiţionale care atinge zona locală, a Moldovei, unde beneficiază în mod special de notorietatea brandului AGRICOLA.
Produsele crud-uscate AGRICOLA se vând în toate magazinele din piața modernă: hard discounter, supermarket, hipermarket sau cash&carry, însă și retailul tradițio­nal face parte din obiectivul de extindere a distribuției.

„Salamul de Sibiu AGRICOLA este în continuare motorul categoriei și compania intenționează să mențină ritmul de dezvoltare. Din septembrie 2016, fabrica veche produce exclusiv Salam de Sibiu, adică produse cu mucegai nobil, iar noua fabrică este destinată producției de salamuri nemucegăite. Totalul producției de crud-uscate din acest an este 2.760 de tone, în condițiile în care, în anul 2009, SALBAC producea 824 de tone. În 2009, compania livra 354 de tone de Salam de Sibiu AGRICOLA, iar pentru anul 2017 se estimează vânzări de 1.350 de tone” – a declarat Angelica Smil, directorul general al companiei.
În prezent, compania intenționează să dezvolte o altă subgrupă, de salamuri cu o structură mare, care place din ce în ce mai mult consumatorilor. În această subgrupă a salamurilor cu structură mare sunt disponibile 2 tipuri de salam – Salamul Mozaic, deja lansat, şi Salamul Levant, ultimul premiat cu aur World Food Warsaw, în aprilie 2017.
Găsiți mai multe informații la:
Web: www.agricola.ro
Produse Agricola: salamuri.agricola.ro
Facebook: www.facebook.com/creatorpofta
YouTube: www.youtube.com/user/AgricolaInt