Volei feminin: CSM Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte, în semifinalele Cupei României
CSM Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte s-au calificat la turneul Final Four al Cupei României la volei feminin, miercuri, în urma victoriilor obţinute în deplasare, în sferturile de finală, informeazã AGERPRES.
Vicecampioana CSM Volei Alba Blaj, finalistă a ediţiei trecute a Cupei României, a dispus de CSU Belor Galaţi cu scorul de 3-0 (25-20, 25-12, 25-14), în 57 de minute, după ce câştigase la fel de categoric marţi, în meciul care a contat pentru Divizia A1.
Maja Aleksic a reuşit cele mai multe puncte (16) pentru echipa din Blaj, urmata de Katerina Jidkova şi Nadja Ninkovic, fiecare cu câte 12 puncte.
În celălalt meci, CSM Târgovişte a trecut de CS Dinamo Bucureşti cu 3-0 (25-23, 25-21, 25-12), în deplasare, după 69 de minute, condusă de Sredic (13 puncte) şi Klisura (10). De la Dinamo s-a remarcat Ariana Pîrv (14 puncte).
Turneul Final Four al Cupei României se va desfăşura în perioada 14-15 mai 2019, iar gazda va fi anunţată la sfârşitul lunii aprilie.
CSM Bucureşti, deţinătoarea trofeului, s-a calificat sâmbătă în semifinale, după 3-0 cu CS "U" NTT Data Cluj, în deplasare.
Ultima echipă din careul de aşi se va decide dintre CSM Lugoj şi CS Ştiinţa Bacău, meciul urmând să se joace la o dată ce va fi stabilită ulterior.