Tag Archives: miere

Valoarea importurilor de produse lactate, ouă şi miere, în creştere cu 25% în primul trimestru

Valoarea importurilor de produse lactate, ouă şi miere a totalizat 174,98 milioane de euro, în primul trimestru din acest an, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, când a ajuns la 140,1 milioane de euro, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare furnizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), la solicitarea…
Citeste mai departe

Tulcea: Producţia de miere, afectată de condiţiile meteorologice

Producătorii de miere din zona comunei tulcene Luncaviţa susţin că producţia din acest an le-a fost afectată de condiţiile meteorologice nefavorabile, menţionând că este unul dintre cei mai slabi ani din acest punct de vedere, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Luncaviţa, Ştefan Ilie. "Este un an foarte slab la toate sezoanele în care apicultorii…
Citeste mai departe

Președintele Organizației internaționale a exportatorilor de miere: Piața internațională a mierii este inundată de produse contrafăcute

Piața internațională a mierii este inundată de produse contrafăcute, cele mai importante nereguli descoperite fiind etichetarea falsă, modificarea originii sau adaosul de sirop de zahăr, susține președintele Organizației internaționale a exportatorilor de miere, Norberto Garcia, transmite AFP, preluat de AGERPRES. "Mierea modificată sau falsificată reprezintă principalul flagel pentru industria apicolă, mai mare decât pesticidele sau…
Citeste mai departe