Tag Archives: VOT

Iran: Vot favorabil aliaților președintelui Rohani, dar fără o majoritate clară

Aliații reformatori și moderați ai președintelui iranian, Hassan Rohani, care se bazează pe aceștia pentru accelerarea politicii sale de deschidere, au înregistrat un progres semnificativ la legislative în fața conservatorilor, dar niciuna dintre cele două tabere nu a obținut o majoritate clară, potrivit rezultatelor parțiale date publicității duminică, relatează AFP, preluat de AGERPRES. Din totalul…
Citeste mai departe

Canadienii sunt chemați la vot pentru alegerea celor 338 de deputați

Canadienii sunt chemați luni la vot pentru a decide cine va forma viitorul guvern al țării lor (conservatorii, liberalii sau social-democrații), aproximativ 26,4 milioane de locuitori cu drept de vot urmând să-i aleagă pe cei 338 de membri ai Camerei Comunelor, transmit AFP și Reuters. Numărul deputaților canadieni la acest scrutin este mai mare cu…
Citeste mai departe

Kievul acordă autonomie sporită regiunilor separatiste

Parlamentul ucrainean a adoptat, ieri, într-o primă lectură, proiectul unei reforme constituţionale, cerută de Occident, prin care se acordă mai multă autonomie regiunilor separatiste din estul Ucrainei. Proteste și explozii Dezbaterea a fost una „cu scântei”, după ce mai mulţi deputaţi ai Partidului Radical al lui Oleg Liaşko, din coaliția guvernamentală, au ocupat prezidiul, încercând să…
Citeste mai departe