Monthly Archives: noiembrie 2015

70% din toate cafenelele şi barurile din Constanţa au fost închise

Peste 70% din totalul de 56 de cluburi, baruri, cafenele şi alte unităţi de alimentaţie publică din judeţul Constanţa controlate zilele trecute de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au fost depistate cu nereguli, fiind aplicate 38 de amenzi şi trei avertismente. "S-a verificat în special respectarea prevederilor Legii 349 din 2002 privind combaterea efectelor consumului…
Citeste mai departe

Constantin: Fermierii vor primi avansul de 53 de euro pe hectar din plățile directe pe suprafață începând de marți

Fermierii vor primi avansul de 53 de euro pe hectar din plățile directe pe suprafață începând de marți, 17 noiembrie, a anunțat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în conferința de bilanț. "Sigur că pentru anul 2015 trecerea la o nouă Politică Agricolă Comună a făcut ca avansurile să nu vină chiar în octombrie, dar ele…
Citeste mai departe