Monthly Archives: octombrie 2016

Noul regulament privind creditarea introduce filtre mai stricte pentru bănci în acordarea împrumuturilor (oficial ARB)

Noul regulament privind creditarea persoanelor fizice, adoptat de Banca Națională a României, introduce reglementări și filtre mai stricte pentru bănci, în privința acordării creditelor, susține președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu. Regulamentul a fost publicat în Monitorul Oficial și trebuie aplicat de bănci până la finalul acestui. "Reglementarea se întărește constant,…
Citeste mai departe

Columbia: Guvernul și rebelii reiau dialogul după respingerea prin referendum a acordului de pace

Guvernul columbian și gherila marxistă FARC (Forțele Armate Revoluționare din Columbia) și-au reluat marți dialogul în Cuba, după ce acordul lor de pace a fost respins la referendumul de duminică, informează Reuters, preluat de AGERPRES. Capitala cubaneză Havana a fost gazda negocierilor între cele două părți din 2012 și până în septembrie anul acesta, când…
Citeste mai departe

Vasile Blaga rămâne sub control judiciar

Fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga rămâne sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență, au decis definitiv, marți, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, informează AGERPRES. Magistrații de la instanța supremă au respins ca nefondată plângerea depusă de Vasile Blaga, prin care acesta contesta măsura controlului judiciar…
Citeste mai departe