Monthly Archives: martie 2017

Turcia refuză întoarcerea ambasadorului olandez la Ankara (oficial)

Turcia refuză întoarcerea ambasadorului olandez atât timp cât Haga nu va îndeplini condițiile puse de Ankara pentru rezolvarea crizei diplomatice dintre cele două țări, a declarat luni vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, citat de AFP, preluat de AGERPRES. "S-a decis ca, până ce condițiile puse de noi nu vor fi îndeplinite, ambasadorul olandez să nu fie…
Citeste mai departe

Parlamentul britanic a aprobat proiectul de lege ce permite guvernului activarea procesului ieșirii Regatului Unit din UE

Parlamentul britanic a aprobat luni seara proiectul de lege privind Brexitul, fapt care va permite guvernului condus de conservatoarea Theresa May să activeze procesul de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), transmit agențiile internaționale de presă, preluat de AGERPRES. Camera Lorzilor a acceptat legea așa cum a fost votată în cursul serii și…
Citeste mai departe