Monthly Archives: ianuarie 2019

Brexit: Parlamentul britanic a respins masiv acordul propus de May; opoziţia laburistă introduce moţiune de cenzură

Parlamentarii britanici au respins masiv marţi seară acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxellesul, într-un vot crucial privind viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută pentru ieşirea din Uniunea Europeană, relatează agenţiile internaţionale de presă, preluat de AGERPRES. Opoziţia laburistă a anunţat imediat că introduce o…
Citeste mai departe

Transplantul robotic – intervenţie în premieră pentru Europa de Est realizată de medici din România şi străinătate

Echipe medicale din Geneva, Gent, Cluj, Târgu-Mureş şi Braşov au realizat în România o intervenţie în premieră pentru Europa de Est, transplantul robotic, în care suturile vasculare şi implantarea ureterului în vezica urinară au fost realizate folosind robotul DaVinci, potrivit paginii de Facebook a Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), informeazã AGERPRES. "ANT salută iniţiativa echipelor…
Citeste mai departe

Hunedoara: Sindicatul ‘Solidaritatea Hunedoara’, de la termocentrala Mintia, susţine protestul minerilor din CE Oltenia

Sindicatul "Solidaritatea Hunedoara", de la termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), susţine protestul minerilor de la Complexul Energetic (CE) Oltenia, în funcţie de evoluţia evenimentelor arătându-şi disponibilitatea de a declanşa propriile manifestări de solidarizare cu greviştii din Oltenia. "Susţinem protestul minerilor din cadrul CE Oltenia. În funcţie de evoluţia evenimentelor, 'Sindicatul Solidaritatea Hunedoara'…
Citeste mai departe

Romania2019.eu/Dăncilă: Decizia politică de aderare a României la Schengen trebuie luată până la finalul mandatului Preşedinţiei la Consiliul UE

Decizia politică de aderare la spaţiul Schengen trebuie luată până la finalul mandatului Preşedinţiei României la Consiliul UE sau chiar până la alegerile europarlamentare, pentru că acest lucru ar da mai multă încredere în Uniunea Europeană, a declarat, marţi, la Strasbourg, premierul Viorica Dăncilă, informeazã AGERPRES. "România îndeplineşte toate criteriile tehnice pentru aderare la spaţiul…
Citeste mai departe