Monthly Archives: martie 2019

Atacurile din Noua Zeelandă: Premierul anunţă măsuri imediate de interzicerea a vânzării armelor de asalt şi semi-automate

Premierul Jacinda Ardern a anunţat joi că armele semiautomate de tip militar şi cele de asalt vor fi imediat interzise în Noua Zeelandă, transmite DPA, preluat de AGERPRES. "Vă anunţ că guvernul va adopta măsuri imediate astăzi pentru a restricţiona potenţialul deţinerii acestor arme şi a încuraja proprietarii să îşi predea armele de foc", a…
Citeste mai departe

În Sibiu vor fi amplasate corturi medicale şi vor fi aduse elicoptere SMURD, pe durata Summitului UE

În municipiul Sibiu vor fi amplasate corturi medicale, pentru urgenţe prespitaliceşti şi vor fi aduse, pe aeroport, elicoptere SMURD, pe durata Summitului Uniunii Europene care va avea loc în data de 9 mai, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, Lucian Trefaş, prim-adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, informeazã AGERPRES. "Vor veni…
Citeste mai departe

Administraţia Prezidenţială: Încercarea de a-i imputa preşedintelui întârzieri ale programelor de sănătate – o tehnică de manipulare a PSD

Administraţia Prezidenţială precizează, în urma declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, referitoare la faptul că întârzierile programelor naţionale de sănătate ar fi cauzate de data promulgării bugetului de stat pe anul 2019, că încercarea de a-i imputa preşedintelui Klaus Iohannis aceste întârzieri reprezintă doar o "tehnică extrasă din manualul de manipulare al PSD". "Ministerul Sănătăţii este…
Citeste mai departe

Sindicaliştii de la COTAR protestează joi la Guvern

Sindicaliştii de la Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România vor protesta joi în faţa Guvernului cu 5.000 de maşini, arată un comunicat al COTAR remis AGERPRES. "Indiferent ce a anunţat Guvernul, în urma protestului organizat astăzi (miercuri, n.r.), noi vom ieşi în stradă mâine (joi, n.r.), cu cele 5.000 de maşini din toată ţara,…
Citeste mai departe