Yearly Archives: 2019

VIDEO #Romania2019.eu/Ceremonie de marcare a preluării Preşedinţiei Consiliului UE la Ateneul Român în prezenţa liderilor europeni

Ceremonia de marcare a preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România a avut loc joi seară, la Ateneul Român, în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, președintelui Consiliului European, Donald Tusk, preşedintelui României, Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache şi premierului Viorica Dăncilă, informeazã AGERPRES.…
Citeste mai departe

Ducesa Meghan devine patroana regală a mai multor organizaţii din domeniul artelor, educaţiei

Meghan, ducesa de Sussex, a devenit patroana regală a patru organizaţii din domeniul artelor, educaţiei, susţinerii cauzei femeilor şi drepturile animalelor, a anunţat joi familia regală britanică, potrivit DPA, preluat de AGERPRES. Meghan (37 de ani) s-a întâlnit joi cu voluntari şi clienţi la sediul din Londra al organizaţiei de caritate Smart Works, care ajută…
Citeste mai departe

Miliardarul Jeff Bezos, directorul Amazon, şi soţia acestuia, MacKenzie, au anunţat că divorţează

Miliardarul Jeff Bezos, fondatorul şi directorul executiv al companiei Amazon, şi soţia sa, MacKenzie Bezos, divorţează după 25 de ani de căsătorie, a anunţat cuplul într-o declaraţie comună publicată miercuri pe Twitter, potrivit Reuters, preluat de AGERPRES. pic.twitter.com/Gb10BDb0x0— Jeff Bezos (@JeffBezos) 9 ianuarie 2019 Jeff Bezos (54 de ani) este cel mai bogat om din…
Citeste mai departe

Tenis: Garda civilă spaniolă a dezmembrat o reţea care truca meciuri

Garda civilă spaniolă a dezmembrat o reţea de tip mafiot care truca meciuri de tenis, după ce a efectuat 83 de arestări, inclusiv 28 de jucători profesionişti din categoriile ITF Futures şi Challenger, a anunţat joi agenţia Europol, preluat de AGERPRES. Autorităţile spaniole au lansat operaţiunea Bitures începând cu luna octombrie, după ce au primit…
Citeste mai departe