Monthly Archives: iunie 2020

Comisia Europeană doreşte să crească ”diversitatea” rasială în rândul angajaţilor săi

Vicepreşedinta Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova, a anunţat miercuri că această instituţie va examina modalităţi de ''creştere a diversităţii'' rasiale în rândul funcţionarilor săi, propuneri concrete în acest sens urmând să fie prezentate în toamnă, relatează agenţia EFE, preluat de AGERPRES. Potrivit lui Jourova, la reuniunea de săptămâna aceasta a colegiului comisarilor…
Citeste mai departe

Legea privind educaţia sanitară în şcoli, atacată la CCR de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, informeazã AGERPRES. Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie…
Citeste mai departe

Colecția etnografică Marius Matei este prezentată în exclusivitate în Spania cu ocazia Zilei Universale a Iei

Cu ocazia Zilei Universale a Iei, Institutul Cultural Român de la Madrid prezintă în exclusivitate unele dintre cele mai vechi și valoroase piese din „Colecția etnografică Marius Matei”. Colecția etnografică Marius Matei este una dintre cele mai mari din România. Colecția numără peste 1000 de piese ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și…
Citeste mai departe