Monthly Archives: noiembrie 2020

Poetul spaniol Francisco Brines va fi recompensat cu Premiul Cervantes

Ministrul Culturii, Jose Manuel Rodriguez Uribes, a precizat că această distincţie va fi conferită scriitorului în vârstă de 88 de ani, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi spanioli din a doua jumătate a secolului trecut, informeazã AGERPRES. Una dintre cele mai faimoase creaţii ale lui Francisco Brines este considerată ''El otono de las rosas''…
Citeste mai departe

Franţa speră că Elveţia va putea valida acordul-cadru cu UE

Şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian şi-a exprimat luni speranţa că Elveţia va putea valida acordul-cadru cu Uniunea Europeană, cu ocazia unei întrevederi la Berna cu omologul său elveţian Ignazio Cassis, transmite AFP, preluat de AGERPRES. "Ignazio m-a informat despre observaţiile Elveţiei, despre dorinţa sa de a găsi o modalitate de a conveni asupra câtorva…
Citeste mai departe

Salvamont România: Aproximativ 2.500 de persoane, salvate din situaţii periculoase pe perioada verii

Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină, în sezonul de vară al acestui an, la 1.945 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, fiind ajutate aproximativ 2.500 de persoane, potrivit raportului de activitate al Salvamont România, informeazã AGERPRES. "Dintre aceste acţiuni, 747 de cazuri au fost predate pentru transport către unităţile medicale specializate…
Citeste mai departe

Oros prezintă marţi măsurile de sprijin pentru perioada de tranziţie

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, susţine marţi o conferinţă de presă privind măsurile de sprijin care se vor derula pe perioada de tranziţie 2020-2021. Conferinţa se va transmite live pe paginile de FB ale MADR şi Adrian Oros. Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Mihai-Liviu Moraru, a declarat recent pentru…
Citeste mai departe