Monthly Archives: iunie 2021

Parlamentul European solicită măsuri de securitate mai stricte împotriva ameninţărilor cibernetice

Membrii Parlamentului European au solicitat joi, într-o rezoluţie adoptată la Strasbourg, înăsprirea standardelor pentru echipamente electronice conectate, aplicaţii şi sisteme de operare, pe fondul recentelor atacuri cibernetice asupra infrastructurii esenţiale din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al PE, preluat de AGERPRES. Rezoluţia, adoptată cu 670 de voturi pentru, patru voturi împotrivă şi 12 abţineri, salută…
Citeste mai departe

Constanţa: S-a învăţat lumea că în România se poate, că e un El Dorado pentru deşeuri, afirmă procurorul Teodor Niţă

Procurorul Teodor Niţă, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a declarat presei, joi, că legea privind protecţia mediului în ţara noastră este un şvaiţer şi, în aceste condiţii, România va deveni lada de gunoi a lumii, fiind deja cunoscută drept un El Dorado pentru deşeuri, informeazã AGERPRES. Din cauza lacunelor legislative,…
Citeste mai departe

IGPR: Controale în 6 judeţe privind starea tehnică a vehiculelor; peste 600 de sancţiuni aplicate în două zile

Poliţiştii rutieri din Argeş, Buzău, Gorj, Mehedinţi, Prahova şi Vâlcea au acţionat, marţi şi miercuri, în cele 6 judeţe, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor, fiind aplicate 655 de sancţiuni contravenţionale, informeazã AGERPRES. Obiectivele acţiunii au fost verificarea respectării legislaţiei rutiere, verificarea legalităţii modului în care…
Citeste mai departe