Republica Moldova, fara Guvern! Cabinetul Leanca 2 nu a primit votul de incredere al Parlamentului

Cabinetul de miniștri propus de Iurie Leancă a fost votat de 42 de deputați, în condițiile în care avea nevoie de cel puțin 51 de voturi pentru a trece.
După ce au dezbătut Programul de activitate al noului Cabinet de miniştri şi lista membrilor acestuia, doar 42 de deputați au dat vot de încredere noului Executiv. Pentru învestirea Guvernului erau necesare cel puţin 51 de voturi.
Imediat după aflarea rezultatului, premierul desemnat, Iurie Leancă, a declarat că se aștepta la acest deznodământ. "Este un joc netransparent cu comuniștii. Trebuie să plecăm capul în fața cetățenilor din Republicii Moldova pentru situația creată și să ne cerem scuze", a declarat Leancă. El a adăugat că imediat trebuie declanșate negocieri pentru un nou acord.
Potrivit Constituţiei statului vecin, dacă în termen de 45 de zile de la eşuarea numirii noului Executiv, Parlamentul nu acceptă candidatul propus de preşedintele ţării, Legislativul este dizolvat şi sunt organizate alegeri anticipate.