Peste 5.000 de participanţi din 72 de ţări au participat la Techsylvania 2021 (organizatori)

Cea de-a opta ediţie a evenimentului Techsylvania, cel mai important eveniment de tehnologie şi business din Estul Europei, organizat la Cluj-Napoca, a adunat la start peste 5.000 de participanţi din 72 de ţări, anunţă organizatorii, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Pe parcursul evenimentului de tehnologie organizatorii au pus la dispoziţia participanţilor un spaţiu virtual, accesibil în pauzele dintre sesiuni, special dedicat socializării şi interacţiunii, încurajând schimbul de contacte şi experienţă cu actori importanţi din industria de tech, aceştia conectandu-se astfel şi la ecosistemul internaţional.
De asemenea, oportunităţile de networking au continuat şi după finalizarea programului oficial al conferinţei, la cocktail-urile cu circuit închis organizate cu această ocazie. Până la finalul celor două zile de eveniment (22 - 23 septembrie) au avut loc peste 2.000 de sesiuni de socializare.
"Techsylvania s-a autodepăşit şi acest an, în cadrul celei de-a opta ediţii a evenimentului internaţional, alături de un număr record de 73 de profesionişti recunoscuţi la nivel mondial, de pe 6 continente. Evenimentul s-a bucurat de o audienţă internaţională de peste 5.000 de participanţi din 72 de ţări, care au descoperit noile inovaţii în business şi tehnologie în cadrul celor 55 de discursuri şi paneluri, 7 workshop-uri şi 13 sesiuni de întrebări şi răspunsuri pe parcursul celor două zile ale conferinţei", precizează organizatorii.
Deschiderea conferinţei i-a aparţinut lui Jon Oringer, co-fondator al Shutterstock şi Pareto Holdings care a vorbit despre cele trei elemente-cheie de care are nevoie orice start-up: fondator, idee şi sincronizare. Acesta a vorbit şi despre anul 2003, când a demarat Shutterstock, cu 10.000 de dolari, ca proiect secundar, iar în timp a ajuns pe lista miliardarilor Forbes, cu o avere de 1,8 miliarde de dolari.
La rândul său, Alina Vandenberghe, antreprenor de origine română, co-fondator şi CXO al Chili Piper, a vorbit despre paşii făcuţi de când lucra alături de Steve Jobs, până în momentul în care a atras finanţări în valoare de 54 de milioane de dolari pentru propria companie, inclusiv din partea Gradient Ventures, fondul Google pentru inteligenţă artificială.
Unul dintre cei mai aşteptaţi speakeri, Kathryn Lueders, administratorul Direcţiei Misiune Explorare şi Operaţiuni Umane a NASA şi prima femeie care a condus fluxul spaţial, a oferit, pe lângă informaţii cu privire la capabilităţile necesare susţinerii vieţii pe Marte, şi o perspectivă proprie asupra modului în care ea înţelege un loc de joacă: "un loc de joacă este un loc în care, dacă ai echipamentul potrivit, îţi depăşeşti limitele, îţi creezi un spaţiu în care poţi explora, în care te poţi juca, în care poţi creşte şi în care te poţi şi distra pe parcurs."
Cel mai aşteptat moment de la Techsylvania a fost intrarea pe scenă a pionierului în dezvoltarea gândirii computaţionale, cel care a pus bazele dezvoltării asistenţilor personali ca Siri sau Alexa, Stephen Wolfram, fondatorul Wolfram Research şi creatorul Mathematica. "Cu ultima lui creaţie 'Limbajul Wolfram' încearcă să găsească o modalitate de a reprezenta tot ce se întâmplă în lume, în limbaj de programare", au precizat organizatorii Techsylvania.
Totodată, în cadrul Startup Alley, 15 startup-uri dintre peste 70 de aplicanţi au fost selectate pentru a-şi propulsa ideile aflate în stadiu incipient în faţa partenerilor de business şi a trusturilor media, iar cele mai promiţătoare au avut şansa să susţină o prezentare de cinci minute în cadrul standului Google for Startups.
În acelaşi timp, partenerii Techyslvania au organizat peste 20 de evenimente-satelit atât fizice, dar şi online, ca o celebrare a inovaţiei tehnologice.
Techsylvania este cea mai mare platformă de creştere prin tehnologie din România şi unul dintre cele mai semnificative evenimente de tehnologie din Europa de Est.
Evenimentul, creat în anul 2014 de către Oana Petruş şi Vlad Ciurcă, a adunat la ediţia de anul trecut peste 4.000 de participanţi din 65 de ţări.
Sursa: www.agerpres.ro