Personalizar las preferencias de consentimiento

Usamos cookies para ayudarle a navegar de manera eficiente y realizar ciertas funciones. Encontrará información detallada sobre cada una de las cookies bajo cada categoría de consentimiento a continuación.

Las cookies categorizadas como “Necesarias” se guardan en su navegador, ya que son esenciales para permitir las funcionalidades básicas del sitio web.... 

Siempre activas

Las cookies necesarias son cruciales para las funciones básicas del sitio web y el sitio web no funcionará de la forma prevista sin ellas. Estas cookies no almacenan ningún dato de identificación personal.

No hay cookies para mostrar.

Las cookies funcionales ayudan a realizar ciertas funcionalidades, como compartir el contenido del sitio web en plataformas de redes sociales, recopilar comentarios y otras características de terceros.

No hay cookies para mostrar.

Las cookies analíticas se utilizan para comprender cómo interactúan los visitantes con el sitio web. Estas cookies ayudan a proporcionar información sobre métricas el número de visitantes, el porcentaje de rebote, la fuente de tráfico, etc.

No hay cookies para mostrar.

Las cookies de rendimiento se utilizan para comprender y analizar los índices de rendimiento clave del sitio web, lo que ayuda a proporcionar una mejor experiencia de usuario para los visitantes.

No hay cookies para mostrar.

Las cookies publicitarias se utilizan para entregar a los visitantes anuncios personalizados basados ​​en las páginas que visitaron antes y analizar la efectividad de la campaña publicitaria.

No hay cookies para mostrar.

Mecanicii de reparaţii de la metrou iau în considerare intrarea în grevă, care ar duce la închiderea metroului

Angajaţii Uzinei de Reparaţii pentru metrou au mandatat conducerea sindicatului din care fac parte să ducă până la capăt conflictul de muncă declanşat cu angajatorul Alstom, inclusiv intrarea în grevă generală, a declarat miercuri preşedintele sindicatului de la uzina care efectuează lucrările de reparaţii pentru ramele de metrou, Cristian Budu, informeazã AGERPRES.
În cazul declanşării grevei de către mecanicii de reparaţii, întregul sistem al metroului va mai funcţiona o zi sau două, după care metroul se va închide, a adăugat preşedintele Unităţii - Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi.
"Metroul va circula o zi-două, după care, ca urmare a faptului că nu se fac intervenţiile, reparaţiile şi toate celelalte, vom trage trenurile pe dreapta şi se închide metroul. Să nu uităm că în conformitate cu legea, nu numai ei, ci şi noi toţi ceilalţi avem dreptul la grevă de solidaritate, care, ce-i drept, nu poate să depăşească opt ore, dar o facem cu brio", a comentat Ion Rădoi.
Lucrătorii de la uzina de reparaţii pentru metrou sunt angajaţi ai companiei Alstom, a precizat, pentru AGERPRES, preşedintele USLM.
"Suntem în conflict cu dânşii (cu Alstom - n. r.), avem tabele de semnături, avem dosare depuse la ITM, prin care solicităm concilierea. Mandatul încredinţat de angajaţii noştri este acela de a merge până la capăt, inclusiv cu greva de avertisment, inclusiv cu greva generală, dacă vineri, adică pe data de 13 decembrie, nu ajungem la un consens cu dânşii în ceea ce priveşte câteva propuneri de modificări ale prevederilor contractului colectiv de muncă, cât şi a salariilor", a menţionat preşedintele sindicatului de la Uzina de Reparaţii pentru metrou, Cristian Budu.
Acesta a precizat că vineri va avea loc discuţia cu reprezentantul ITM, iar în cazul lipsei obţinerii unui consens există posibilitatea declanşării grevei.
"Vineri avem programată concilierea cu reprezentantul ITM, conciliere care ar putea să se termine cu un acord, în situaţia în care vom ajunge la un consens - solicitările noastre, plus acceptul dânşilor. Din efectivul de 360 de angajaţi pe proiectul Metrorex, 273 şi-au exprimat opţiunea (de declanşare a conflictului de muncă - n. r.) prin semnătură, vorbim de membri de sindicat. Diferenţa până la 360 nu sunt oameni care nu au dorit să facă pasul acesta, ci la momentul sondajului erau în concedii de odihnă, concedii medicale, deci la revenire ei vor avea posibilitatea să opteze. Dar vă spunem că suntem hotărâţi să mergem mai departe pentru a ne apăra drepturile, drepturi pe care în decursul acestor 15-17 ani (Alstom - n. r.) a avut grijă să ni le diminueze, menţionând că sunt o multinaţională şi au alte principii", a explicat Cristian Budu.
El a susţinut că lucrătorii de la Uzina de Reparaţii pentru metrou sunt foarte stresaţi, deoarece nu ştiu ce îi aşteaptă în viitor, în contextul în care drepturile angajaţilor au fost diminuate treptat de către compania franceză care asigură mentenanţa sistemului de la metrou.
"Starea de stres a angajaţilor din locaţia mea e foarte avansată, datorită faptului că nu ştim ce viitor ne aşteaptă. Încă din 29 noiembrie, Contractul Colectiv de Muncă este expirat, am făcut demersuri în nenumărate rânduri să ajungem la o înţelegere, nu s-a ajuns la niciun consens (cu angajatorul Alstom - n. r.). Chiar dacă acest contract de mentenanţă avea un capitol special numit acord special, prin care aceşti angajaţi preluaţi de firma franceză urmau să îşi păstreze drepturile cu care au fost preluaţi de la Metrorex, prin schimbarea legislaţiei, prin rea voinţă la nivelul societăţii, am fost obligaţi în decursul vremii să acceptăm nişte compromisuri, care au dus la pierderea unor drepturi. Dânşii (compania Alstom - n. r.) au preluat o forţă de muncă de la metrou înalt calificată şi nu au mai făcut nimic în calificarea acestor angajaţi, au venit cu sisteme de transport noi, ramele Bombardier şi ramele CAF, la care a trebuit să ne şcolim singuri, în comparaţie cu sistemele de pe rama Astra", a adăugat Budu.
Liderul USLM, Ion Rădoi, a avertizat că dacă mecanicii de la reparaţii intră în grevă toţi angajaţii de la metrou se pot alătura acestui protest.
"Dacă se face grevă, bineînţeles că există riscul să se oprească metroul. Urmează greva de avertisment şi greva propriu-zisă (dacă nu se ajunge la un acord - n. r.), cu nişte zile diferenţă de aşteptare de la una la alta, la 7 zile (după greva de avertisment - n. r.) se poate declanşa (greva generală - n. r.). Poate intra în grevă tot metroul", a precizat Ion Rădoi.