Adevărul înseamnă să fii curat. Calea înseamnă să fii sincer și integru. Iar Viața înseamnă să iubești

Am înțeles clar în rubrica trecută că fără a ne cunoaște și pune în valoare adevăratele abilități și energii nu vom reuși niciodată să descoperim de ce suntem de fapt în stare și, mai ales, ce anume putem face minunat în această lume. Pentru a putea “muta și munții din loc”, de fapt avem nevoie de această conștientizare profundă a sinelui, descoperindu-L astfel pe Dumnezeu din noi și puterea nemărginită care stă ca o sămânță în inima noastră, așteptând doar să fie descoperită, îngrijită și hrănită. Iar, cu aceste aripi ale inimii deschise, nu mai trebuie decât … să zburăm!
Dar cum să zbori dacă nici nu știi că tu ai fost făcut să zbori? Cu aripile în interior ne-am născut toți, doar că cei care nu vrem sau nu știm cum să ieșim din cușca în care am fost crescuți, credem că a zbura e o nebunie sau o boală. Și în loc să ne desfacem aripile și să ne găsim echilibrul, preferăm să stăm în “siguranță” la noi în cușcă.
Hai să vedem împreună ce înseamnă de fapt a învăța să zbori și a te lăsa purtat de “duhul cel dătător de viață”.
Sufletul nostru este nematerial, așadar și aripile lui trebuie să crească tot fără a le vedea, dar trebuie neapărat să le simțim. Ele ne fac inima plină. Zbori atunci când îți simți efectiv inima cum zvâcnește. Nu doar fizic, ci simți că sufletul tău este împlinit și parcă îți curge deodată cu sângele prin vine și îți dă acea senzație unică pe care o simți în tot corpul tău, când ai inima plină de iubire, de fericire, de duhul cel adevărat. Sunt acele momente de frumusețe și sinceritate sufletească, în care nu mai există nimic fizic sau material în jurul tău. Nici timp sau spațiu. Doar liniște. Iar inimia și mintea ți se golesc de frici și de trufie, se eliberează din cutia care noi credem că este viața noastră și care ne face aparent să ne simțim în siguranță dar nu ne lasă să fim fericiți. Și, dezbrăcându-ne de frici, de ambiții și orgolii, vom descoperi ce aripi frumoase avem, ce ușori și aerodinamici am devenit, făcând niște lucruri aparent atât de simple. Și, brusc înțelegem că Adevărul nu înseamnă să ai dreptate ci să fii curat. Calea nu înseamnă să mergi drept, ci să fii sincer și integru. Iar Viața nu înseamnă să te zbați ci să iubești. Iubește, sincer, curat … și vei zbura!
Părintele Dumitru Ichim spune că: "Zborul este cel de-al șaselea simț al inimii curate!" Ca să ai inima curată trebuie să te golești de preaplinul eu! Ca să aibă loc harul, pacea și bucuria lui Dumnezeu. Nu poți zbura până nu te eliberezi de tot sfatul cel viclean al egoului și până ce nu ai încredere deplină în forța energiei divine nesfârșite prin care trăim.
Atunci devenim purtători de har, atunci intrăm în flux, în curgere și ne putem arunca spre orice provocare. Și deodată vom descoperi că munții pe care ne propuneam să-i mutăm au devenit mici bolovani peste care noi plutim. Iar orizonturile se deschid nesfârșit în fața noastră. Suntem liberi să zburăm și să facem orice ne dorim! Întreg Universul este cerul zborului nostru, este locul de unde ne putem atrage orice fel de energie pentru ceea ce avem nevoie să facem întru împlinire și desăvârșire. Trebuie doar să vrem, să cerem și să ne lăsăm purtați de harul creator al lui Dumnezeu. Așa a făcut Dumnezeu lumea, prin Cuvânt și Duh de viață purtător. Așa au făcut toți cei dinaintea noastră, care au lăsat ceva viu după ei și au schimbat istoria mii de ani de-a rândul. Acum este rândul nostru! Azi! Mâine e doar o iluzie. Timpul este doar o iluzie. Există doar clipa de acum! Să profităm din plin de ea!
Zbor plăcut vă doresc tuturor, în pace și bucurie!
Poți asculta “Rubrica pentru Suflet și Cultură” în cadrul emisiunii "Dimineți pe Românește" de la Radio Românul - 107,7 FM, în fiecare luni dimineață, după ora 8.15, on-line pe pagina www.radioromanul.es sau prin aplicația pentru  dispozitivele cu sistem de operare Android “Radio Românul”.