Acord al miniştrilor de externe ai UE privind adoptarea de sancţiuni pentru otrăvirea lui Aleksei Navalnîi (surse diplomatice)
Miniştrii de externe ai Uniunii Europene s-au înţeles luni, la Luxemburg, să sancţioneze Rusia pentru otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi, au declarat surse diplomatice citate de dpa, AFP şi Reuters, preluat de AGERPRES.
Există un acord politic pentru a declanşa munca de finalizare pe baza propunerilor Franţei şi Germaniei, au precizat trei surse diplomatice citate de AFP. "Ideea este să ne mişcăm repede", a declarat unul dintre diplomaţii citaţi.
Berlinul şi Parisul şi-au prezentat propunerea la reuniunea miniştrilor UE de la Luxemburg. Diplomaţiile din cele două ţări susţin că nu au primit o explicaţie credibilă din partea Moscovei asupra prezenţei certificate de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a agentului neurotoxic Noviciok în corpul opozantului Aleksei Navalnîi, relatează Reuters.
Potrivit dpa, Franţa şi Germania au estimat că otrăvirea s-ar fi putut produce doar cu implicarea autorităţilor ruse.
Navalnîi, un critic înfocat al preşedintelui Vladimir Putin şi un proeminent militant anti-corupţie, şi-a pierdut cunoştinţa într-un zbor intern din Siberia pe 20 august şi două zile mai târziu a fost transportat în Germania în comă.
Franţa şi Germania le-au propus statelor partenere ca mai multe persoane şi o companie rusă unde este fabricat Noviciok, un agent neurotoxic a cărui utilizare este interzisă, să figureze pe lista europeană a sancţiunilor create pentru utilizarea armelor chimice, notează AFP.
Această listă conţine deja opt nume şi un centru de cercetare din Siria. Sancţiunile europene constau în interdicţia de a primi vize şi în îngheţarea bunurilor deţinute în UE, precum şi în imposibilitatea de a beneficia de finanţări europene.