Alba: Veteran de război, prezent la 97 de ani la festivităţile de Ziua Naţională

O prezenţă deosebită printre miile de participanţi la festivităţile desfăşurate duminică de Ziua Naţională la Alba Iulia a fost un veteran de război, de 97 de ani, care a asistat la evenimente, din cauza vârstei înaintate, stând pe un scaun, informeazã AGERPRES.
Însoţit de un fiu şi de un nepot, slt. (r) Laurean Deac, care a luptat pe frontul din Rusia, ţară în care a stat apoi în prizonierat nu mai puţin de patru ani, a ţinut să fie prezent la manifestările desfăşurate la "Monumentul Marii Uniri" şi Sala Unirii.
"Am fost încorporat în 1 aprilie 1943, la 22 de ani. Am făcut un an de instrucţie, iar exact la 1 aprilie 1944 am plecat pe front în Rusia. (...). După armistiţiu, când eram în Moldova, ruşii ne-au înconjurat şi ne-au dus în prizonierat. Ne-au întors înapoi (în Rusia - n.r.), ne-au dus până în Asia Mică, în Erevan. Am stat mai întâi în Sevan o iarnă. Erau condiţii foarte, foarte grele. Primăvara ne-au urcat la vagon şi ne-au dus în Asia Mică. Am fost vreo 600 de oameni. Acolo, ne-au băgat în carantină. Eram plini de păduchi. Acolo ne-au deparazitat, ne-au dus la baie. 20 de zile am stat în carantină, după aia ne-au băgat la lucru, în fabrică. Au făcut o fabrică de topit aluminiu şi am lucrat acolo ca zidar", a povestit, în urmă cu un an, pentru AGERPRES, veteranul de război.
Fiindcă şeful de şantier i-a apreciat activitatea şi priceperea în zidărie, Laurean Deac a scăpat de fiecare dată când s-a pus în discuţie transferul unor prizonieri în alte lagăre sau să fie duşi la tăiat de lemne. "Inginerul de acolo m-a luat în ochi buni, că eu lucram. Că aşa am fost învăţat şi de la tata, de acasă, că tata a avut pământ şi mergeam la plug. Fiindcă îmi făceam norma, în fiecare lună puteam să trimit scrisoare acasă. Eram opt zidari şi inginerul ne da câte un bilet unde scria că am lucrat foarte bine şi ne dădeau atunci câte un polonic de supă mai mult", şi-a adus aminte, ca şi când ar fi fost ieri, Laurean Deac.
A scăpat din prizonierat de abia în 1948, după patru ani. "În 20 mai 1948 am ajuns acasă. Am făcut nouă zile pe drum. M-am căsătorit după trei luni", a spus veteranul de război.
După colectivizare, el şi familia sa s-au mutat din satul natal, Ohaba, în Alba Iulia. A muncit în fabrică, dar şi în construcţii, fiind un zidar apreciat. A avut opt copii, din care unii sunt stabiliţi acum în străinătate - Austria, Spania, Statele Unite ale Americii. De aproape şase ani, este văduv.