Băncile greceşti rămân închise până luni, 13 iulie
Vacanţa bancară se prelungeşte în Grecia până în prima zi a săptămânii viitoare.
Anunţul a fost făcut, în această seară, de Ministerul Finanţelor de la Atena, citat de Euronews.
Unităţile bancare elene au tras obloanele săptămâna trecută, în aşteptarea rezultatelor referendumului convocat de guvernului condus de Alexis Tsipras pe tema planului de austeritate propus de creditori în schimbul ajutorului financiar.
La urne, grecii s-au pronunţat împotrivă.
Înainte ca Grecia să intre în incapacitate tehnică de plată, populaţia a retras masiv bani din conturi.
Retragerile de la ATM-uri sunt limitate la 60 de euro pe zi.
Alexis Tsipras are termen-limită până în weekend pentru a prezenta planul de autosalvare a Greciei. Duminică este programat un summit UE la Bruxelles.