Brașov: Începutul sezonului turistic 2016-2017 în Poiană, cel mai bun din ultimii șase ani

Începutul sezonului turistic 2016-2017, în Poiana Brașov, a fost cel mai bun din ultimii șase ani, potrivit administratorului domeniului schiabil din stațiune, Dorin Drăgoi, informează AGERPRES.
Vremea rece și temperaturile coborâte din luna decembrie 2016 au permis pregătirea pârtiilor mai devreme decât în alți ani, folosindu-se zăpada artificială produsă de tunuri și lăncii, în data de 8 decembrie pârtiile din Poiana Brașov fiind deschise cu excepția părții inferioare a pârtiilor Lupului și Subteleferic care au devenit funcționale în întregime de la începutul acestui an.
Potrivit ultimelor date prezentate de Dorin Drăgoi, la sfârșitul lunii decembrie 2016, după trei săptămâni de la deschiderea pârtiilor, prin turnicheții mijloacelor de transport pe cablu s-au înregistrat 400.245 de treceri, comparativ cu aceeași perioadă a începutului de sezon 2015-2016, când domeniul schiabil s-a deschis în 20 decembrie, înregistrându-se doar 102.239 de treceri pe la turnicheți. Sezonul 2015-2016 a fost unul dintre cele mai slabe de până acum din cauza vremii nefavorabile, potrivit sursei citate.
Cea mai bună zi a ultimei luni din 2016 a fost 29 decembrie, când s-au înregistrat 33.034 de treceri pe la turnicheții mijloacelor de transport, în ziua următoare înregistrându-se 31.662 de treceri, iar în ultima zi a anului 2016, 27.883 de treceri.
Reprezentanții domeniului schiabil au remarcat în acest sezon un număr mult mai mare de brașoveni care au schiat în stațiune comparativ cu anii trecuți, probabil, conform acestora, și datorită faptului că sezonul a început mai repede, pârtiile au fost foarte bine pregătite, iar condițiile de schiat, excelente pentru toate categoriile de schiori.
Stratul de zăpadă pe pârtii măsoară peste 70 cm, iar în vârful Masivului Postăvarul, peste un metru. Mijloacele de transport pe cablu funcționează la întreaga capacitate, vremea bună permițând funcționarea lor.
O urcare și o coborâre cu telecabina costă 35 de lei pentru adulți și 17 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 6-12 ani. Cartelele pentru telecabine, telegondolă, telescaune și teleschiuri costă, în funcție de numărul de puncte, 30 de lei pentru o cartelă cu șase puncte și 550 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte, pentru adulți. Copiii au reducere astfel că prețul unei cartele cu șase puncte este 17 lei, iar cea de 240 de puncte, 290 de lei.
Domeniul schiabil din Poiana Brașov are o lungime de 24 km și o suprafață de 80 ha, fiind modernizat în totalitate în anul 2009, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale.