Brexit: Guvernul de la Londra vrea un acord “unic” cu UE
Guvernul britanic dorește să se orienteze spre un acord "specific" cu Uniunea Europeană mai degrabă decât să îl copieze pe cel care leagă țări ca Norvegia de blocul european, au afirmat miercuri mai mulți miniștri, scrie AFP, preluat de AGERPRES.
Acest model, al cărui contur urmează să fie definit, cuprinde în mod necesar un "control al numărului persoanelor din UE autorizate să vină în Marea Britanie", a precizat un purtător de cuvânt al premierului Theresa May.
Miercuri, prim-ministrul britanic i-a primit la reședința de la Chequers pe principalii membri ai cabinetului pentru o primă întâlnire după vacanța de vară, pe fondul disensiunilor din rândul guvernului conservator în ce privește modalitățile de punere în aplicare a Brexitului.
Dacă ministrul de finanțe Philip Hammond, care a făcut campanie pentru menținerea țării sale în UE, dorește ca Marea Britanie să rămână în cadrul pieței comune, alți miniștri se pronunță pentru părăsirea acesteia.
Pentru a avea acces la piața unică, țări nemembre ale UE ca Norvegia și Elveția trebuie să accepte principiul liberei circulații a persoanelor, una din principalele mize ale referendumului privind Brexitul.
Susținătorii unei rupturi cu UE, ca ministrul de externe Boris Johnson, consideră că o limitare a imigrației europene este absolut necesară pentru a respecta votul poporului britanic, cu riscul de a se izola de o piață cu 500 de milioane de consumatori.
"Mai mulți membri ai cabinetului au afirmat că dorim un model specific pentru Marea Britanie, și nu o soluție gata făcută", a subliniat purtătorul de cuvânt al premierului.
"Aceasta trebuie să implice un control al numărului de persoane din UE autorizate să vină în Marea Britanie, dar și să ofere o soluție pozitivă comerțului de bunuri și servicii", a adăugat el.
Theresa May, care s-a pronunțat pentru menținerea țării sale în UE în campania pentru referendumul de la 23 iunie, a repetat că va pune în aplicare retragerea țării sale, dorită de aproape 52% dintre britanici.
''Trebuie să continuăm să fim foarte clari, că 'Brexit înseamnă Brexit', că urmează să facem un succes din aceasta. Aceasta înseamnă că nu va exista un al doilea referendum, nici o tentativă de a rămâne în UE prin ușa din spate, că urmează de fapt acum să realizăm'' Brexitul'', a declarat ea, citată de un purtător de cuvânt.
În pofida presiunilor din partea unor țări europene, Theresa May a afirmat în repetate rânduri că nu va invoca articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care lansează procedura de separare de UE, înainte de sfârșitul anului. Ulterior, Marea Britanie va avea la dispoziție doi ani pentru a negocia modalitățile de retragere.
Participanții la reuniunea de miercuri au convenit, de asemenea, că nu este necesar să se ceară undă verde din partea deputaților britanici, majoritatea acestora făcând campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE, înainte de a declanșa procedura de separare.