Bulgaria așteaptă un sprijin mai puternic al UE pentru gestionarea migrației și aderarea la Schengen (președintele Radev)

Bulgaria așteaptă un angajament mai puternic din partea tuturor statelor Uniunii Europene în eventualitatea unei creșteri accentuate a migrației la frontierele sale, pentru readmisia migranților ilegali care au intrat pe teritoriul său, precum și pentru aderarea sa rapidă la Spațiul Schengen, a declarat luni președintele Rumen Radev, aflat luni într-o vizită oficială la Berlin, relatează BTA, preluat de AGERPRES.
'Faptul că unele state individuale nu acceptă încă Bulgaria drept un candidat bine pregătit pentru apartenența la Schengen arată că au fost amestecate criteriile tehnice cu criterii politice și de altă natură. Bulgaria nu poate proteja aceste frontiere în mod eficient dacă nu are acces la sistemul de informații Schengen. Lipsa sa de acces la acest sistem crește riscul pentru toți cetățenii europeni', a subliniat Rumen Radev, în conferința de presă susținută împreună cu omologul său german, Joachim Gauck.
Pentru a gestiona criza migranților, Sofia mizează pe o mai mare solidaritate europeană, ceea ce înseamnă nu doar punerea la dispoziție de personal, echipamente și resurse, ci și sprijin pentru planificarea de operațiuni pe termen lung. 'Bulgaria depune toate eforturile la frontiera sa externă pentru a proteja toți cetățenii europeni și își asumă partea sa de solidaritate', a subliniat președintele bulgar.
Potrivit lui Radev, faptul că Germania este prima țară pe care o vizitează după ce a preluat mandatul prezidențial în ianuarie este un semn al importanței majore a relațiilor între cele două state.
Germania este un partener economic și de investiții strategic pentru Bulgaria, iar atât Sofia, cât și Berlinul doresc ca Europa unită să fie puternică, prosperă și sigură, a mai arătat șeful statului bulgar.
La rândul său, președintele german Joachim Gauck a remarcat importanța angajamentului activ al Bulgariei față de protejarea graniței externe a UE. În lunile următoare și în anii viitori, Europa va adopta o nouă orientare și ar trebui explicat cât mai multor oameni cât de benefic este proiectul european, a mai spus Gauck, subliniind că majoritatea germanilor au o atitudine pozitivă față de Europa.
Viitorul Bulgariei stă în modelul european, de aceea germanii ar trebui să înțeleagă faptul că ideea europeană ar trebui consolidată în Bulgaria prin gesturi de solidaritate, a arătat Gauck.
Potrivit acestuia, Germania și Europa sunt interesate de asemenea într-o altă provocare cu care se confruntă Bulgaria, și anume lupta împotriva corupției, președintele german exprimându-și speranța că, după o îndelungată perioadă de eforturi în această direcție, vor apărea în curând rezultate, mai notează BTA.