Canada va anunța la începutul toamnei un calendar pentru ridicarea vizelor pentru România și Bulgaria

Canada urmează să anunțe la începutul toamnei un calendar pentru ridicarea vizelor pentru cetățenii români și bulgari, se menționează într-un comunicat al Comisiei Europene de luni, după o reuniune pe această temă la care au participat reprezentanți ai tuturor părților implicate, informează AGERPRES.
La reuniune, găzduită de comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, au participat ministrul canadian pentru imigrație, refugiați și cetățenie, John McCallum, ministrul bulgar adjunct de interne Filip Gunev și ministrul bulgar adjunct de externe Rumen Alexandrov, precum și șeful cancelarului prim-ministrului român, Dragoș Tudorache.
Participanții la reuniune au trecut în revistă ultimele progrese realizate în privința respectării de către România și Bulgaria a criteriilor pe care cele două țări trebuie să le îndeplinească pentru ridicarea vizelor.
Potrivit comunicatului CE, reprezentanții părților au discutat despre concluziile vizitei întreprinse de experții canadieni în România luna trecută, precum și despre deplasarea similară pe care urmează să o efectueze în Bulgaria la sfârșitul lui iulie.
McCallum le-a mulțumit celor două guverne pentru cooperarea lor continuă în susținerea procesului de evaluare, care ar urma să fie încheiat în această vară. În același timp, comisarul Avramopoulos a reiterat că obiectivul UE este reciprocitatea deplină a vizelor pentru toate statele membre.
'Am fost de acord cu toții cu necesitatea de a face pași tangibili pentru a ameliora situația prezentă, în care cetățenii români și bulgari au nevoie de vize pentru a călători în Canada', se menționează în comunicatul citat.
Ministrul canadian al imigrației, John McCallum, s-a angajat să informeze la începutul toamnei despre rezultatele evaluării și să prezinte un calendar pentru ridicarea vizelor.
Potrivit novinite.com, reprezentanții Bulgariei și-au exprimat poziția fermă că ridicarea vizelor este printre prioritățile guvernului de la Sofia.
Ei au afirmat că aplicarea actualului regim de vize pentru cetățenii bulgari reprezintă un tratament inegal nefondat care nu corespunde nivelului relațiilor bilaterale stabilite cu Canada.
Conform site-ului bulgar de știri, Bulgaria așteaptă ca Ottawa să prezinte un calendar clar privind ridicarea vizelor până la summitul UE-Canada care urmează să aibă loc în octombrie și în care se dorește semnarea acordului comercial cu Canada, așa-numitul Comprehensive Economic and Trade Agreement (CETA), care trebuie aprobat apoi în unanimitate de Consiliu și de parlamentele naționale.