Carmen Dan: Ne-am dorit, prin Cartea Electronică de Identitate, să întărim elementele de siguranță
Prin Cartea Electronică de Identitate se dorește întărirea elementelor de identitate ale documentului, în contextul în care în ultima perioadă s-a înregistrat o incidență mare a furtului de identitate, a declarat, luni, ministrul de Interne, Carmen Dan, informează AGERPRES.
"Ne-am dorit ca prin acest act de identitate propus să întărim elementele de siguranță (...). Sunt date statistice care conduc în ultima vreme la o incidență mare a furtului de identitate. (...) Aproximativ 100 de Cărți de Identitate descoperite la frontieră în 2016 și 391 de cazuri în legătură cu falsul privind identitate documentate de Poliția Română, în 2016. Noi considerăm că, într-adevăr, există o incidență din acest punct de vedere", a spus Carmen Dan, într-o conferință de presă la sediul MAI.
Ea a susținut că implementarea CEI va contribui la dezvoltarea conceptului de administrație electronică, subliniind în același timp că deținătorii unui astfel de document nu pot fi urmăriți pe baza cipului.
"Acest cip poate dialoga doar cu un echipament destinat citirii sale. Cipul este pasiv, acesta emite doar atunci când este alimentat printr-un câmp electromagnetic produs de cititor", a precizat ministrul de Interne, adăugând că proiectul de lege se dorește a fi un act normativ în favoarea cetățenilor, pentru reducerea birocrației și accesul facil la serviciile publice.
Referindu-se la prețul CEI, Carmen Dan a explicat că Imprimeria națională va fi cea care va stabili contravaloarea. Totodată, ea a arătat că se intenționează ca opțional cartea de identitate simplă sau CEI să se poată elibera și pentru copii înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinți. În context, ea a precizat că pentru copiii care nu au încă 12 ani împliniți, nu se va solicita amprentarea.
Directorul adjunct al Direcției de Evidență a Populației, Anca Berbecariu, a precizat că nu se va impune niciunui cetățean amprentarea pentru eliberarea cărții electronice, documentul putând fi cu sau fără amprentele.
"În momentul în care se vor elibera primele astfel de documente, pentru următorul act de identitate nu vor mai fi prezentate toate documentele cerute până acum (...), în situația în care cetățeanul nu-și va schimba datele de stare civilă de la eliberarea anterioară la momentul respectiv", a mai spus Berbecariu.
Directorul adjunct al Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației, Răzvan-Iulian Jiga, a susținut că noile documente vor avea mai multe niveluri de siguranță și vor putea fi folosite asemenea unui card bancar.
"Accesarea datelor de pe cardul electronic de identitate se va face prin intermediul unui pin, care ar trebui să fie cunoscut de deținător. (...) Practic, numai deținătorul acelui card va putea să-l folosească, respectiv instituțiile competente, cele din zona Ministerului de Interne și alte autorități care au competență de utilizare a acelui card și de a accesa acele date. Pe de altă parte, cip-ul respectiv, care va fi unul standardizat, (...) va fi și un document de călătorie. (...) Va avea foarte multe niveluri de securitate, care vor fi implementate integral în cadrul acestui proiect", a mai spus Jiga.
Ministerul de Interne a supus dezbaterii publice un proiect de lege privind cartea electronică de identitate (CEI), care va permite autentificarea online pentru a beneficia de diverse servicii electronice și ar asigura și funcționalitatea cardului de sănătate, care și-ar înceta valabilitatea.
''Prin proiect se propune modificarea conceptului anterior privind conținutul de date al cărții electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informațiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel, 'funcționalitatea' de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. Cardul național de sănătate își încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate'', se arată în document.