Ceremonii militare și religioase de comemorare a victimelor accidentului de elicopter
Ceremonii militare și religioase de comemorare a celor opt militari care și-au pierdut viața în accidentul aviatic de vineri sunt organizate luni, de la ora 08,30, în toate unitățile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național, conform Biroului de Presă al M.Ap.N.
Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10,40, pe raza localității Mălâncrav, județul Sibiu.
''Cei opt militari care și-au pierdut viața în accidentul aviatic de vineri sunt comandorul Artur-Grigore Palfi, 46 ani, căsătorit, un copil, căpitanul medic Rareș-Cosmin Moldovan, 34 ani, căsătorit, un copil, căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, 29 ani, căsătorit, sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, 25 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. I Paul Bădescu, 41 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. II Dorin Fodor, 43 ani, căsătorit, doi copii, maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, 33 ani, necăsătorit, un copil, și maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit'', precizează MApN.
Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru pierderea vieților militarilor și este alături de familiile îndurerate.