China va curăţa Everestul de cadavrele alpiniştilor care au murit la peste 8.000 de metri altitudine
China va curăţa într-o manieră respectuoasă Muntele Everest de trupurile neînsufleţite ale alpiniştilor care şi-au pierdut viaţa la peste 8.000 de metri altitudine, conform unui anunţ recent al Asociaţiei de Alpinism din Regiunea Autonomă Tibet, citat miercuri de agenţia Xinhua, preluat de AGERPRES.
Sarcina va fi pusă în aplicare de o echipă de alpinişti din China, stabilită săptămâna trecută în Lhasa.
''În primul rând, vom alege trei sau patru puncte pe versantul nordic în care vom amplasa rămăşiţele'', a declarat Nyima Tsering, conducătorul China Mountaineering Team (Tibet). ''Acolo unde va fi posibil, le vom muta la vale în mod colectiv'', a adăugat el.
Recuperarea cadavrelor este o activitate periculoasă, care necesită mult timp şi efort din partea alpiniştilor.
O modalitate acceptată pe scară largă a fost aceea de a înveli cadavrele şi de a le împinge în crevase sau de pe pantele abrupte. De asemenea, deoarece nu pot fi îngropate, acestea ar putea fi acoperite cu pietre, sub forma unor morminte.
''Până în prezent am localizat şaisprezece cadavre de-a lungul rutei de ascensiune de pe versantul nordic'', a explicat Dechen Udrup din cadrul Asociaţiei de Alpinism din Tibet. El a adăugat că alpiniştii care au escaladat recent Everestul au oferit informaţii valoroase în legătură cu locurile în care se află acestea.
Începând de anul trecut, asociaţia a încercat să ia legătura cu familiile victimelor prin intermediul agenţiilor străine de alpinism, însă unele rămăşiţe sunt prea vechi pentru a putea fi identificate, a precizat Dechen.
Regiunea Autonomă Tibet a desfăşurat în 2018 activităţi de curăţare pe scară largă în zona Muntelui Everest îndepărtând 8,4 tone de deşeuri colectate de la altitudini de peste 5.200 de metri, aminteşte Xinhua.
''Va fi prima oară pentru când când vom gestiona colectiv rămăşiţele alpiniştilor'', a mai spus Nyima.