Christine Lagarde: Grecia se angajează să onoreze plata la scadenţă datorată FMI
Grecia s-a angajat să plătească cele 460 de milioane de euro datorate FMI la 9 aprilie, a anunţat duminică Christine Lagarde, directoarea Fondului, la sfârşitul unei întâlniri la Washington cu ministrul de finanţe Yanis Varoufakis, informează AFP.
"Ministrul Varoufakis şi cu mine am schimbat opinii cu privire la evoluţiile actuale şi credem că o cooperare eficientă este în interesul tuturor", a menționat Christine Lagarde, într-un comunicat. "Am fost de acord că incertitudinea nu este în interesul Greciei şi salut confirmarea de către ministru că plata datorată Fondului va fi făcută pe 9 aprilie", a adăugat ea.
Un zvon - alimentat de o scrisoare alarmistă a primului ministru grec Alexis Tsipras către cancelarul german Angela Merkel la 15 martie - avertizează că ţara sa ar putea să nu-şi onoreze rambursările următoare, sugerând că Atena nu ar fi capabilă să respecte termenul pentru data de 9 aprilie, aminteşte AFP.
Iar o intrare în default ar avea consecinţe greu de calculat, potrivit economiştilor.
Grecia este în prezent în negocieri dificile cu partenerii săi din Uniunea Europeană, amintește Agerpres.