CNSU a aprobat achiziţionarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, marţi, achiziţionarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate.
Potrivit unui comunicat al CNSU, preluat de AGERPRES, Hotărârea nr. 79 vizează aprobarea majorării cantităţilor de produse din categoria stocurilor de urgenţă medicală, de strictă necesitate, cu cantitatea de 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate.
"Facem precizarea că aceste produse vor fi achiziţionate pentru completarea stocurilor deja existente, iar în condiţiile în care situaţia în dinamică va impune creşterea numărului de concentratoare de oxigen de mare capacitate, acestea vor fi solicitate inclusiv prin mecanismul european de protecţie civilă", se arată în comunicat.
Conform textului hotărârii, CNSU propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziţionării concentratoarelor, "să fie alocate la nevoie Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului".