Colaborarea dintre Metallica și Lady Gaga ar putea continua, susține toboșarul formației
Toboșarul formației Metallica, Lars Ulrich, a declarat că a știut încă de la început că relația de colaborare dintre legendara sa trupă de rock-metal și vedeta pop Lady Gaga nu se va încheia după concertul susținut împreună la recenta ceremonie de decernare a Premiilor Grammy, informează Blabbermouth.net, preluat de AGERPRES.
Într-un interviu acordat site-ului dedicat știrilor din showbiz The A.V. Club, Ulrich a declarat că Lady Gaga are muzica metal ''în inimă'' și în ''ADN-ul ei'' și că relația de colaborare dintre ei ''nu avea cum să nu funcționeze.
Toboșarul formației care și-a făcut debutul pe scena rock în 1981 a mai dezvăluit că weekendul 11-12 februarie, pe care membrii trupei l-au petrecut alături de Gaga la Premiile Grammy, a fost ''atât de autentic și s-a potrivit atât de bine'' încât este foarte reală posibilitatea continuării ineditei colaborări dintre celebra și extravaganta cântăreață pop și formația care a scris istorie în muzica metal.
Ulrich a povestit că la finalul uneia dintre probele de sunet Lady Gaga i-a spus că ar trebui repetată experiența deoarece ''e prea frumos ca să lăsăm lucrurile așa''. Replica toboșarului nu a întârziat: ''Sunt de acord cu tine''.
Metallica a susținut un recital alături de Lady Gaga cu ocazia decernării Premiilor Grammy, colaborarea dintre artiștii care abordează genuri diferite de muzică fiind considerată neobișnuită.
Metallica, una din trupele cele mai influente de pe scena metal, a lansat la sfârșitul anului 2016 primul său album după o pauză de opt ani. Lansat în noiembrie, albumul ''Hardwired... to Self-Destruct'' a apărut prea târziu pentru a fi eligibil la cea de-a 59-a gală a premiilor Grammy.